Primă de peste 85.000 de lei pentru fiecare angajat al SIF Transilvania

Cei  90 de angajaţi, administratori şi colaboratori care au lucrat anul trecut pentru Societatea de Investiţii Financiare SIF Transilvania (SIF3), vor primi stimulente de peste 7,7 milioane de lei, dacă acţionarii SIF 3 vor aproba propunerea conducerii societăţii.
Adrian N. Ionescu - D, 17 mart. 2013, 22:06
Primă de peste 85.000 de lei pentru fiecare angajat al SIF Transilvania

SIF Transilvania (SIF3) a avut în medie 72 de angajaţi anul trecut, la care se mai adaugă cei 7 administratori, şi cei câţiva colaboratori sub diferite contracte. Astfel, suma pe care o vor primi fiecare este de peste 85.000 de lei.

„Dacă acţionarii vor fi de acord cu propunerea noastră, suma va fi o recunoaştere firească a eficienţei  profesionale de către o companie financiară“, a declarat Ioan Mihăilă, directorul general adjunct la SIF Transilvania.

Societatea a fost cea mai profitabilă dintre cele cinci SIF-uri, anul trecut, câştigul net obţinut fiind de peste 212 milioane de lei. Peste 90% din acest profit va fi repartizat acţionarilor sub formă de dividende, fiecare urmând să primească pentru fiecare acţiune deţinută la 10 mai, peste 23% din preţul de cumpărare din piaţă actual, de 0.748 lei / acţiune.

Este cel mai mare randament de dividend oferit de o acţiune la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). SIF Transilvania este a zecea cea mai valoroasă companie românească de la BVB şi una dintre cele mai profitabile companii din România

Anul trecut, cheltuielile cu personalul SIF3 au fost puţin mai mari de 19 milioane de lei, din care stimulentele din cota de participare la profit , de 6 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Hyprop, un dezvoltator sud-african de centre comerciale, a lansat o ofertă voluntară de achiziție a acțiunilor MAS, care a dezvoltat mai multe malluri și parcuri de retail în România alături......
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente măsuri de împiedicare a accesului minorilor la conținut
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente ...
Uniunea Europeană a anunţat marţi lansarea unei anchete împotriva platformelor pornografice Pornhub, Stripchat, XNXX, ...
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Platforma de analiză financiară și juridică RisCo.ro anunță că și-a deschis un nou sediu, la Piata Neamț deschiderea ...
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Şeful UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus marţi posibilitatea ca banca să-şi facă planuri legate de Assicurazioni ...