Prima dronă asigurată din România – 300.000 de euro, în cazul unui deces provocat de dronă

Economica.net
18 06. 2015
drone_drona_28067300

‘Asigurarea de răspundere civilă îmi asigură răspunderea civilă până la un milion de euro şi asigurarea Casco îmi asigură valoarea echipamentului. Asiguratorul suportă răspundere civilă până la un milion de euro sau 300.000 în caz de deces, în cazul în care cade la cineva în cap. (…) Răspundere civilă faţă de terţi şi sunt acoperite şi riscurile de război şi legate de terorism’, a explicat Octavian Isăilă.

O asemenea dronă care cântăreşte 9,5 kilograme, dacă se prăbuşeşte de la o înălţime de 150 de metri, înălţimea maximă la care zboară, ar putea să rănească grav pe oricine, chiar şi să provoace decesul unei persoane, scrie Agerpres.

Proprietarul dronei, Octavian Isăilă, este şi primul român care şi-a înregistrat oficial o dronă la noi în ţară, în martie 2014, cumpărată chiar cu fonduri europene. Isăilă susţine obligativitatea asigurării tuturor dronelor din România. Deţinător a şase drone, Octavian Isăilă a declarat că intenţionează să le asigure pe toate.

‘Părerea mea ca şi utilizator de drone, dar şi ca om care are proprietăţi, că dronele care zboară în intravilan să fie obligatoriu asigurate de răspundere civilă. Eu sunt sigur că la un moment dat o să înceapă şi să cadă. Spre exemplu, am fost la Andre Rieu, la Bucureşti şi băieţii zburau cu o dronă deasupra mulţimii, care teoretic şi legislativ este interzis. Am auzit de un caz când o dronă a căzut şi a secţionat faţa cuiva’, atrage atenţia Octavian Isăilă.

Proprietarul dronei a discutat cu mai multe firme de asigurare pentru a le convinge să îi asigure aparatul.

‘Această asigurare este un produs exclusiv pentru drone. Drona pe care mi-am asigurat-o face panoramare sferică aeriană. Pentru filmări folosesc o dronă de 3,5 kilograme care urmează să o asigur. Urmează să le asigur pe toate. Pentru cele de greutate mai mică, probabil o să fie mai mică asigurarea’, speră Octavian Isăilă.

El a făcut deja o afacere din fotografierea şi filmarea cu drone. Tot el a realizat şi o altă premieră, efectuând prima transmisie live cu o dronă la o competiţie sportivă din România.

Întrebat de corespondentul AGERPRES dacă s-a aşteptat ca asigurarea dronei să acopere inclusiv riscul de război sau terorism, Octavian Isăilă a răspuns că urmează să ceară mai multe detalii despre această clauză asiguratorului.

Doru Obreja, director Asigurări Aviaţie în cadrul companiei de asigurări care a lansat prima asigure pentru drone din Romania, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că până la finalul anului ar putea încheia câteva zeci de astfel de asigurări.

‘Probabil vom încheia câteva zeci de asigurări până la finalul anului. Nu o să fie o dezvoltare foarte mare dacă legislaţia nu o va cere, dar în momentul în care, peste un sau un an şi jumătate, va începe utilizarea dronelor grele şi mult mai periculoase, în momentul acela probabil va exploda solicitarea de astfel de asigurări’, a spus Doru Obreja.

Asigurarea pentru drone de la această companie este adresată atât operatorilor de astfel de aparate, cât şi producătorilor, şi acoperă o serie de riscuri specifice: daune materiale parţiale sau totale suferite de drone (Casco), răspunderi faţă de terţi (pentru potenţiale daune cauzate de drone altor persoane, proprietăţi etc), răspunderea producătorului (include răspunderea faţă de terţi a producătorului dronei) şi răspunderea deţinătorilor de depozite (hangare). La asigurarea de tip Casco, preţul este de 6-10% din valoarea acesteia, iar la cea de tip RCA în funcţie de suma asigurată. Doru Obreja susţine că la o sumă asigurată de 1.000.000 de euro valoarea poliţei de tip RCA este de 500 de euro.

Doru Obreja se aşteaptă ca în decurs de doi ani acest tip de asigurare să genereze un business de 150.000 – 200.000 de euro.

În prezent, există aproximativ 60 de drone înregistrate oficial în România, majoritatea fiind comerciale, utilizate pentru filmare şi fotografiere aeriană, pentru panoramare normală şi sferică, fotogrametrie 3D, topografie, supravegherea culturilor pentru agricultură, verificarea câmpurilor de fotovoltaice prin termografie, operaţiuni search & rescue situaţii de urgenţă etc. Toate dronele comerciale trebuie să fie înregistrate oficial la Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Totuşi, Octavian Isăilă estimează că sunt mult mai multe drone în România decât cele înregistrate oficial.