Prima grevă generalizată din învăţământul spaniol a scos zeci de mii de manifestanţi în stradă
„Investiţiile în educaţie înseamnă investiţii în nivelul de trai, în locuri de muncă şi în viitor” – cu aceste cuvinte s-a încheiat la Madrid, în Puerta del Sol, marşul protestarilor, îmbrăcaţi în număr mare cu tricourile verzi care au devenit un simbol al angajaţilor din învăţământul public. Aceştia au vrut să critice efectele aşteptate în urma reducerilor şi tăierilor aplicate de guvernanţi. Sindicaliştii, care au citit un manifest unitar, au ţinut să arate că aplicarea acestor măsuri – majorarea taxelor de studii şi creşterea orelor de predare în şcoli, cu reducerea concomitentă a numărului profesorilor suplinitori – va constitui un „regres istoric” în acest sector.
Manifestanţii au ajuns marţi şi în faţa Ministerului spaniol al Educaţiei, unde au strigat „afară, afară”. Într-unul din campusurile Universităţii Complutense din Madrid au fost reţinuţi şi ulterior eliberaţi doi studenţi care vor trebui să răspundă în faţa justiţiei pentru acuzaţiile aduse, de tulburare a liniştii publice. Preşedintele Conferinţei rectorilor universităţilor spaniole, Adelaida de la Calle, a ţinut să exprime tot marţi sprijinul adus de majoritatea profesorilor universitari pentru greva convocată de sindicate, şi a criticat faptul că guvernul a luat măsurile menţionate fără să ceară colaborarea universităţilor. Dacă profesorii universitari susţin că reducerile vor afecta calitatea educaţiei publice, studenţii arată că nu vor să plătească ei preţul crizei economice.
În Barcelona, o manifestaţie similară s-a încheiat fără incidente semnificative, iar sindicatele susţin că la aceasta au participat zeci de mii de persoane. În Valencia, un grup de studenţi a vrut să intre în sediul departamentului local pentru educaţie, formare şi locuri de muncă, însă poliţia a împiedicat intrarea în clădire, iar ulterior, trei dintre reprezentanţii manifestanţilor au fost primiţi de secretarul local pentru educaţie, precum şi de directorul general pentru coordonarea universităţilor. În Insulele Baleare, 30 de studenţi au fost evacuaţi din sediul departamentului local pentru educaţie, iar protestul lor a fost criticat aspru de consilierul local pentru acest domeniu.
Greva generalizată de marţi, la care au fost convocaţi angajaţi din sistemul public de învăţământ, profesori, elevi, studenţi şi părinţi, este prima din istoria democraţiei spaniole care este convocată astfel într-un singur sector. Proteste împotriva planurilor de reducere a cheltuielilor în educaţie au avut loc încă de când acestea au fost anunţate de guvernul de la Madrid, şi după ce chiar premierul spaniol Mariano Rajoy a anunţat că statul nu mai are bani pentru garantarea serviciilor publice gratuite în educaţie şi sănătate.
Pentru reducerea celor 3 miliarde de euro din acest domeniu, guvernanţii au decis creşterea taxelor de studii şi creşterea numărului elevilor în săli, precum şi al orelor de predare, odată cu eliminarea posturilor profesorilor suplinitori. Astfel, în sistemul de învăţământ preuniversitar, guvernul a decis creşterea cu până la 20% a numărului elevilor în sălile de clasă şi creşterea orelor de predare – minim 25 de ore pe săptămână la ciclul primar şi 20 de ore la ciclul gimnazial. În sistemul universitar, taxele vor creşte cu maxim 66%, astfel că studenţii vor trebui să suporte, în medie, un sfert din cheltuielile statului pentru studiile lor. Celelalte măsuri legate de taxele din sistemul universitar se referă la faptul că studenţii restanţieri vor plăti între 30% şi 40% din cheltuielile corespunzătoare susţinerii examenului, între 65% şi 75% pentru a treia încercare, şi între 90% şi 100% la a patra încercare.