Prima imagine cu troleibuzele care vor ajunge la Ploiești de luna viitoare. La București se lasă așteptate

20 03. 2021
troleup

Polonezii de la Solaris Bus&Coach au câștigat licitația pentru 20 de troleibuze destinate orașului Ploiești. Contractul pentru livrarea noilor mijloace de transport în comun a fost semnat în vara anului trecut.

Ploieștiul nu este singurul oraș românesc ce urmează drumul occidental al mobilității sustenabile și ecologice, spun reprezentanții Metrou Ușor.

Astfel, Brașov a achiziționat în perioada 2019-2020 un număr de 51 de troleibuze articulate, de mare capacitate, dotate cu autonomie de 5 kilometri. 26 dintre ele au intrat deja în circulație, înlocuind autobuze diesel și electrificând centrul orașului. De asemenea, sunt luate în calcul extinderi ale rețelei de troleibuze, mai spun reprezentanții asociației.

Potrivit lor, și Cluj – Napoca a investit constant în troleibuze. În 2011 au fost transformate 15 autobuze articulate Renault Agora L în troleibuze. Ulterior au fost achiziționate 10 troleibuze articulate în 2013, 20 de troleibuze articulate în 2015, 50 de troleibuze articulate în 2018-2020. Extinderile de trasee încă sunt așteptate.

Citește și 100 de troleibuze noi în București: Finanțarea de la Mediu acordată Primăriei Capitalei expiră în august

Și orașul Galați achiziționat 17 troleibuze noi de 12 metri în anul 2017, iar săptămâna trecută a fost finalizată extinderea rețelei până la Bariera Traian. Sunt planificate noi extinderi ale rețelei, dar și o nouă achiziție de troleibuze.
Primăria Iași pregătește reintroducerea troleibuzului în oraș. Proiectul prevede achiziția a 50 de troleibuze noi și refacerea rețelei de contact, cu finanțare prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență.
Orașul Mediaș a cumpărat 3 troleibuze noi de 12 metri în 2020, ce vor sosi în perioada următoare. Între timp, se derulează lucrări de extindere și modernizare a rețelei și este planificată înlocuirea parcului actual prin achiziția de noi troleibuze.
Primăria Târgu Jiu a semnat contractul pentru 11 troleibuze de 12 metri, care vor înlocui actualele troleibuze românești Rocar-DAC fabricate începând cu 1995. Este în pregătire achiziția unui total de 24 de troleibuze noi, din care 9, cu autonomie de 20 km, vor fi achiziționate de către Ministerul Dezvoltării, și 15 de către Primăria Municipiului Târgu Jiu. Din cele 15, 9 troleibuze vor avea autonomie de 20 km. Se pregătesc procedurile pentru extinderea și modernizarea rețelei de contact.
La Vaslui se pregătește reactivarea troleibuzului prin montarea unei noi rețele fir-contact, dar și prin achiziția a 10 troleibuze noi.
„Așadar, troleibuzul românesc se află în centrul politicilor europene, sustenabile, de promovare a mobilității urbane. Asociația „Metrou Ușor” salută aceste investiții și urmărește atent derularea procedurilor de modernizare a transportului public din întreaga țară. Nu în ultimul rând, dorim să vedem cât mai urgent inițiative similare și la București”, au conchis reprezentanții Asociației.