Prima navă cu porumb ucrainean părăseşte portul Constanţa
În condiţiile în care porturile ucrainene sunt blocate de la începutul războiului, al patrulea mare exportator global de cereale a fost forţat să se exporte în România pe calea ferată pe la graniţa sa de vest sau prin micile sale porturi de la Dunăre.
„Aceasta este prima navă Panamax cu porumb ucrainean care părăseşte portul Constanţa”, a declarat pentru Reuters preşedintele Comvex, Viorel Panait. Acesta a adăugat: „Sprijinirea exporturilor de cereale ale Ucrainei înseamnă să prevenim un val colosal de foamete la nivel global, din cauza blocării porturilor ucrainene”.
Comvex operează terminalul european unde se încarcă cel mai rapid cerealele, acesta putând procesa zilnic până la 70.000 de tone, a precizat Panait.
Mai devreme în această săptămână operatorul a finalizat încărcarea a aproximativ 35.000 tone de minereuri de fier din Ucraina, al doilea vas urmând să fie încărcat în jurul datei de 15 mai, a anunţat preşedintele Comvex.
„Comparativ cu momentul iniţial, când toţi căutau alternative, coridoarele de transport pentru aceste exporturi se conturează lent”, a spus el.
Ucraina a trimis până acum în portul românesc Constanţa aproximativ 80.000 de tone de cereale, fiind aşteptate să sosească cantităţi şi mai mari, a informat marţi directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa, Florin Goidea.
România, stat membru UE, are frontiere comune la Marea Neagră – o arteră majoră de transport pentru cereale şi petrol – cu Bulgaria, Turcia, Georgia şi Ucraina.
Dar mai sunt multe de făcut în privinţa infrastructurii de conectare a porturilor.
„Infrastructura din jurul portului este o problemă pentru întreaga activitate economică din România, accesul lent generează costuri suplimentare în aceste industrii”, a adăugat Panait.
El a salutat planurile Guvernului român de a reabilita câteva linii de cale ferată care leagă porturile de graniţa cu Ucraina.