Prima repartizare computerizată în învăţământul liceal va avea loc pe 19 iulie

Economica.net
17 07. 2016
bacalaureat_elevi_liceu_8754567_11717400
Repartizarea candidaţilor la liceu pe locurile pentru romi a avut loc între 11 şi 13 iulie, iar înscrierea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul special – între 14 şi 16 iulie. 

Pe 28 iulie va fi organizată a doua repartizare computerizată şi se va afişa de către fiecare unitate de învăţământ liceal de stat lista candidaţilor repartizaţi în acea instituţie în a doua etapă. 

A treia repartizare computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a, care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare, va fi pe 1 şi 2 septembrie. 

În ceea ce priveşte admiterea candidaţilor pentru învăţământul seral şi pentru cel cu frecvenţă redusă repartizarea acestora se va desfăşura în perioada 27 – 29 iulie.