Prima repartizare computerizată pentru admiterea la liceu va avea loc marţi
Prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor de gimnaziu va avea loc marţi iar afişarea rezultatelor va fi făcută pe 17 iulie.
Potrivit calendarului aprobat de MEN, între 17 şi 26 iulie se vor depune dosarele de înscriere la liceele unde elevii au fost repartizaţi.
Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc în 25 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi în această etapă vor putea depune dosarele de înscriere la licee în 25-26 iulie.
Un număr de 123.192 de elevi, reprezentând 75,89% din numărul total al celor care au participat la evaluarea naţională, au obţinut note peste 5, potrivit rezultatelor finale după rezolvarea contestaţiilor.
Conform unui centralizator al Ministerului Educaţiei Naţionale, cele mai bune rezultate s-au înregistrat în judeţul Brăila (88,86%) iar cele mai scăzute, în judeţul Olt (61,04%).
În niciun judeţ nu s-a consemnat un procentaj mai mic de 60% al notelor peste 5. Pe discipline, distribuţia procentuală a notelor peste 5 se prezintă astfel: Limba şi literatura română – 82,56%, Limba şi literatura maternă – 93,14%, matematică – 71,64%.