Prima şedinţă a Comisiei prezidenţiale pentru Proiectul de ţară, marţi, la Cotroceni

Economica.net
04 10. 2016
cotroceni_6789_42114200

Şedinţa, programată să înceapă la ora 11,00, va fi condusă de preşedintele Klaus Iohannis.

Comisia prezidenţială privind Proiectul de ţară a fost înfiinţată pe 20 septembrie. Forul este coordonat de consilierii prezidenţiali Leonard Orban şi Cosmin Marinescu.

Membri independenţi în comisie sunt: Cristian Popa – fost viceguvernator al BNR şi fost vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, Dan Dungaciu – sociolog şi geopolitician, preşedinte al Fundaţiei Mării Negre, Gabriela Drăgan – profesor universitar la ASE şi director general al Institutului European din România, Ioan-Aurel Pop – academician şi rector al Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca, Gheorghe Oprescu – profesor universitar la Universitatea Politehnică Bucureşti şi fost preşedinte al Consiliului Concurenţei, Lucian Croitoru – consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, Vasile Puşcaş – istoric şi profesor la Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca şi fost negociator-şef al României pentru aderarea la UE, Cristian Pârvulescu – politolog şi preşedinte al Asociaţiei ‘Pro Democraţia’, Valentin Lazea – economist-şef al Băncii Naţionale a României, Iulian Chifu – fost consilier prezidenţial, analist de politică externă şi Daniela Nemoianu – fost preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Americane (AmCham).

Din partea Guvernului în comisie este prezent Vasile Iuga – senior advisor la PwC.

PSD i-a nominalizat pentru această comisie prezidenţială pe deputatul Viorel Ştefan şi pe fostul ministru al Fondurilor Europene, Marius Nica.

PNL a numit în comisie pe Ene Dinga – fost ministru al Integrării Europene, cercetător ştiinţific la Academia Română şi Adrian Ciocănea – profesor universitar la Universitatea Politehnică Bucureşti şi fost ministru al Economiei.

UDMR îi trimite în comisia prezidenţială pe europarlamentarul Winkler Gyula şi pe deputatul Attila Korodi, fost ministru al Mediului, iar grupul minorităţilor naţionale – pe liderul grupului, Varujan Pambuccian, şi pe deputatul Ovidiu Ganţ.

ALDE este reprezentat de Cosmin Cristian – fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi de fostul parlamentar Radu Cojocaru, iar PMP de europarlamentarul Siegfried Mureşan şi de Lucian Alexandru Curtu – decan al Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere de la Universitatea Transilvania din Braşov.