Prima zi a vizitei premierului chinez la Bucureşti: Beijingul promite investirea unei „sume uriaşe” în România
Oficialii chinezi şi cei români au avut o serie de convorbiri la Palatul Victoria, la finalul cărora premierul Victor Ponta şi Li Keqiang au susţinut declaraţii de presă comune, în care au anunţat că principalele subiecte discutate au vizat cooperarea în domenii precum economic, comercial, financiar-bancar, construcţia infrastructurii, energie, agricultură, ştiinţă şi tehnologie, telecomunicaţii, tehnologie informatică, protecţia mediului, turism.
Realizarea unui proiect feroviar care i-ar asigura României o porţiune de cale ferată rapidă pe baza tehnologiei din China a fost unul dintre proiectele discutate de Victor Ponta şi omologul chinez.
„Chiar în cursul discuţiei de astăzi am pornit pe un drum extrem de important, acela de a avea un prim proiect în domeniul feroviar, pentru a avea şi în România o porţiune de cale ferată rapidă pe baza tehnologiei din China. Sunt convins, cu sprijinul primului-ministru şi al meu personal, că acest proiect va prinde contur cât mai repede”, a afirmat Victor Ponta.
Nici domeniul agriculturii nu a fost ocolit de oficialii români şi chinezi. Astfel, potrivit premierului chinez, ţara noastră are un important avantaj din punctul de vedere agricol.
„România este supranumită ‘grânarul Europei’ şi noi dorim să importăm produsele de carne de vită, de oaie din România şi cât puteţi să ne furnizaţi putem să importăm de la dumneavoastră”, a spus şeful Guvernului de la Beijing.
Referitor la facilităţile pe care statul român le-ar putea pune la dispoziţie investitorilor de la Beijing, şeful Guvernului român l-a asigurat pe omologul chinez că, în cazul în care o ofertă a unei companii chineze este mai bună, în condiţii de competiţie egală, europeană, va fi în mod sigur declarată câştigătoare de partea română.
„În ceea ce priveşte regulile de competiţie din UE, evident că România şi toate ţările membre le respectă. Astăzi, însă, în condiţii de competiţie egală, europeană, există multe proiecte în care companiile din China au o ofertă mai bună, o ofertă financiară, o ofertă tehnică mai bună. Am garantat primului-ministru şi delegaţiei sale că atunci când oferta unei companii chineze este mai bună, aceea va fi în mod sigur câştigătoare”, a afirmat Ponta.
Despre valoarea contractelor comerciale semnate la Bucureşti între cele două părţi, premierul Li Keqiang a ţinut să puncteze că este vorba despre o sumă „uriaşă”.
„Vreau să vă asigur că suma este uriaşă. Diseară, grupul de lucru va discuta şi proiectele privind calea ferată rapidă şi cele în domeniul infrastructurii şi cu toate aceste colaborări se va depăşi valoarea şi suma iniţial stabilită în contracte. Nu vreau să spun un plafon pentru sumă, aş dori să fie o surpriză”, a declarat premierul chinez, la finalul întâlnirii bilaterale dintre delegaţiile română şi chineză, întrebat cu privire la valoarea contractelor comerciale dintre România şi China.
Faptul că relaţiile româno-chineze sunt excelente este dovedit de creşterea cu 30% a exporturilor româneşti în China în primele nouă luni ale acestui an, a subliniat premierul Ponta.
De altfel, el şi-a exprimat speranţa că volumul schimburilor comerciale va creşte odată cu vizita la Bucureşti a omologului său chinez.
De la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta a declarat că pentru România China este un partener privilegiat.
Şi şeful Executivului de la Beijing a apreciat că relaţiile dintre cele două ţări sunt excepţionale iar România este tratată ca „un partener strategic” de către China.
Pentru a descrie colaborarea dintre cele două ţări, Li Keqiang nu a ezitat să facă trimitere la un vechi proverb chinezesc.
„În România se spune că vinurile cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai aromate şi gustoase. Şi în China avem un proverb în care se spune că vinurile frumoase se găsesc şi pe străduţe. Dar, relaţiile româno-chineze sunt ca un vin frumos şi aromat, care se găseşte nu numai pe străduţe, se găseşte şi pe bulevard”, a apreciat oficialul de la Beijing.
Cât priveşte efectele proiectelor comune româno-chineze, Ponta consideră că acestea vor reprezenta un succes atât pentru România şi China, cât şi pentru întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est.
„Un proiect de succes în România, fie în energie, fie în IT, fie o linie de cale ferată rapidă, va fi imediat dorit şi de celelalte ţări din zonă”, a opinat şeful Executivului român.
Şi Li Keqiang a evidenţiat faptul că România are o influenţă deosebită în spaţiul central şi est-european, reprezentând un pilon important pentru relaţiile dintre China şi Uniunea Europeană.
Odată cu vizita oficialilor chinezi la Bucureşti au fost semnate şi o serie de documente.
Astfel, Guvernele României şi Republicii Populare Chineze au semnat o Declaraţie comună privind aprofundarea cooperării bilaterale în noile circumstanţe.
Potrivit documentului, relaţiile dintre cele două ţări constituie „un exemplu de relaţii interstatale în perioada actuală”. Ele se bazează pe respectarea reciprocă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale şi luarea în considerare a intereselor-cheie şi preocupărilor majore ale fiecărei părţi.
Conform documentului, cele două părţi îşi promit „sprijin pentru colaborarea directă dintre organizaţiile şi structurile de resort în vederea intensificării şi diversificării relaţiilor culturale, educaţionale, cu precădere în învăţământul superior”.
Cele mai importante activităţi avute în vedere în acest sens pentru 2014 sunt promovarea schimburilor de cercetători şi experţi în domenii de interes comun, înfiinţarea de tabere de creaţie ale tinerilor şi de reţele de comunicare între reprezentanţii elitelor intelectuale, organizarea unor festivaluri de filme şi artă.
De asemenea, Guvernele României şi Republicii Populare Chineze au semnat la Palatul Victoria, în prezenţa premierilor celor două state, mai multe memorandumuri de înţelegere în domeniile energiei (nucleară, termocentrale, hidrocentrale), sanitar-veterinar, industrial, societăţii informaţionale şi al culturii.
În domeniul energiei s-a semnat între Departamentul pentru Energie şi Administraţia Naţională pentru Energie din China un Memorandum de înţelegere pentru cooperare în domeniul proiectelor nucleare, document parafat de ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, şi Xu Shaoshi, ministrul Comisiei Naţionale pentru Dezvoltare şi Reformă în domeniul proiectelor nucleare.
Cele două părţi au semnat şi o Scrisoare de intenţie între SN Nuclearelectrica – China General Nuclear Power Corporation, din partea României semnând Daniela Lulache, directorul general SN Nuclearelectrica, iar din partea chineză – He Yu, preşedintele China General Nuclear Power Corporation.
În cadrul ceremoniei a fost încheiată şi o înţelegere pentru reabilitarea grupurilor 3 şi 4 de la Centrala termoelectrică Deva, semnată de Daniel Andronache, director general al Complexului Energetic Hunedoara, şi Zhao Ruolin, preşedintele China National Electric Engineering Co.
Tot în domeniul termoenergetic a fost parafat un Acord de intenţie de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari – Complexul Energetic Oltenia. Documentul a fost semnat pentru România de Laurenţiu Ciurel, director general al Complexului Energetic Oltenia, iar pentru partea chineză – de Li Qingkui, preşedintele China Huadian Corporation.
Partea română şi partea chineză au agreat în domeniul hidroenergetic o Scrisoare de confort în vederea realizării proiectului Cheap Tarniţa Lăpuşteşti, înţelegere semnată din partea română de Dan Cârlan, director companie de proiect Tarniţa-Lăpuşteşti, şi din partea chineză – de Yun Lian, vicepreşedinte executiv Sinohydro Corporation.
În domeniul cooperării economice, Andrei Gerea, ministrul Economiei, şi Gao Hucheng, ministrul Comerţului din R.P. Chineză, au parafat două Memorandumuri de înţelegere privind promovarea cooperării investiţionale şi, totodată, elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru înfiinţarea în comun a unui parc tehnologic.
Totodată, România şi China au parafat două Protocoale de înţelegere în domeniul sanitar-veterinar între ANSVSA şi AQSIQ, privind exportul de bovine pentru reproducţie în R.P. Chineză şi exportul de carne de porc congelată în R.P. Chineză. Documentele au fost semnate de Vlad Mănăstireanu, preşedinte ANSVSA, secretar de stat, şi Huo Yuzhen, ambasadorul Chinei în România.
În planul relaţiilor culturale bilaterale, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şi Huo Yuzhen, ambasadorul chinez la Bucureşti, au semnat Programul cultural pentru perioada 2013-2016 dintre cele două ţări şi Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul R.P.Chineze cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român de la Beijing şi a Centrului Cultural Chinez de la Bucureşti.
În domeniul IT a fost parafat un Memorandum de înţelegere între Ministerul pentru Societatea Informaţională din România şi Huawei Technologies Co.Ltd, act semnat de ministrul român Dan Nica şi de Lu Yong, manager regional Huawei Company.
Totodată, a fost parafat un acord între Ming Yang Wind Power Group şi Romanian Păunescu Corporation pentru investiţii în centrale eoliene şi echipamente de export.
Şeful Guvernului chinez se va afla timp de trei zile în România, ca răspuns la invitaţia adresată de premierul Victor Ponta cu ocazia vizitei întreprinse la Beijing în luna iulie 2013. Este prima vizită în România a unui premier al Republicii Populare Chineze după 19 ani.
Cu ocazia vizitei, premierul Li Keqiang va ţine şi un discurs în Parlamentul României.