Primar care s-a alăturat protestului „România vrea autostrăzi”, acuzat că blochează proiectul centurii oraşului său

27 03. 2019
centura_09371600

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) aşteaptă după planurile parcelare de la Primăria Târgu Jiu pentru a relua proiectul centurii oraşului. Reprezentanţii CNAIR spun că cer acele planuri încă din 2014, iar din cauză că Primăria Târgu Jiu nu le-a furnizat, anul trecut au acţionat-o în instanţă.

Fără planurile parcelare, nu se poate stabili exact suprafaţa ce urmează să fie expropriată din terenurile localnicilor, pentru a fi construită centura, explică Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt a CNAIR.

„Nouă poate nu ne trebuie tot terenul. Ce facem? Luăm partea care trebuie pentru centură şi pe restul ne apucăm să facem agricultură?”, spune Şerbănescu, precizând că CNAIR nu poate expropria şi suprafeţe care nu sunt necesare construirii centurii, fiind verificată la rândul său de către Curtea de Conturi.

Contactat de către ECONOMICA.NET, primarul municipiului Târgu Jiu ne-a spus că el a fost ales în funcţie în iunie 2017, iar lucrările pentru centura oraşului ar fi trebuit terminate în octombrie 2016.

„Trebuie să se găsească un răspunzător pentru erorile din trecut”, spune Marcel Laurenţiu Romanescu, primarul oraşului Târgu Jiu.

Acesta acuză că cei de la Drumuri şi-au dat seama că le trebuie planuri parcelare pentru centură abia după ce s-a schimbat culoarea politică în oraş. „Planurile parcelare nu au legătură cu centura. Pe 90% din suprafaţă este câmp, lucrările pot fi executate fără probleme”, mai spune edilul oraşului Târgu Jiu.

Cu toate acestea, Primăria Târgu Jiu a lansat anul trecut o licitaţie pentru realizarea planurilor parcelare, care a fost câştigată de către o firmă din Slatina.

„În maxim două săptămâni avem finalizate planurile parcelare”, estimează primarul din Târgu Jiu, care ţine să sublinieze că responsabili pentru situaţie sunt cei de la Drumuri, pentru că „au pus carul înaintea boilor”.

Romanescu se numără printre edilii care s-au alăturat protestului din 15 martie „România vrea Autostrăzi”.

Compania de Drumuri a emis în 2014 ordinul de începere a lucrărilor la Centura Târgu Jiu, după ce a atribuit companiei italiene Collini Lavori un contract în valoare de 151 milioane de lei. Noua şosea, în lungime de aproape 20 de kilometri, avea ca termen de finalizare luna octombrie 2016.

În mai 2018, după o perioadă în care nu s-au mai efectuat lucrări, contractul cu firma italiană a fost reziliat, CNAIR urmând să lanseze o nouă licitaţie pentru construirea Centurii Târgu Jiu.

De asemenea, CNAIR a lansat pe 12 martie licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic al Drumului Expres Craiova – Târgu Jiu, după ce anterior a trimis la Comisia Europeană cerere pentru finanţarea acestora.