Primăria Capitalei a finalizat înlocuirea primului tronson de conductă cu finanțare din fonduri europene

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a reușit să finalizeze înlocuirea primului tronson cu finanțare din fonduri europene.
Ion Dobreanu - lun, 27 nov. 2023, 21:20
Primăria Capitalei a finalizat înlocuirea primului tronson de conductă cu finanțare din fonduri europene

„Am finalizat înlocuirea primului tronson de conductă cu finanțare din fonduri europene. Instalația este în funcțiune și alimentează 174 blocuri, respectiv 9.807 apartamente din sectorul 6 (Bd. Iuliu Maniu – intrarea Jarului – str Corbilor – str Apusului – str Ghirlandei)”, a scri edilul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Dan, alte ;apte șantiere pentru înlocuirea sistemului de termoficare finanțate cu fonduri POIM sunt în prezent deschise și se află în diferite stadii de execuție.

„În afară de acestea, trei obiective sunt în faza de autorizare, iar restul (până la 25) sunt în faza de proiectare”, a ]ncheiat el.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...