Primăria Bucureşti se face dezvoltator imobiliar într-una dintre cele mai fierbinţi zone din Capitală

16 01. 2019
constructii_2_08310000

Unul dintre noii poli de dezvoltare imobiliară, Rondul de la Răzoare, acolo unde se va deschide staţia de metrou Academia Militară, a atras şi interesul Municipalităţii. 

Primăria Bucureşti, prin Compania Municipală Dezvoltre Durabilă, a depus săptămâna trecută documentaţia pentru obţinerea avizului de mediu pentru planul urbanistic zonal (PUZ) al unui proiect cu blocuri de locuinţe şi grădiniţă pe Şoseaua Panduri, nr. 77. 

În luna noiembrie a anului trecut, Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a Companiilor Municipale. Primarul Gabriela Firea declara atunci că există „căi de atac excepţionale” prevăzute în lege şi a menţionat că a avut mai multe discuţii pe această temă cu profesori în drept. 

Terenul de 10.000 de mp din Şoseaua Panduri aparţine Primăriei, iar PUZ-ul prevede construcţia a trei blocuri (nr. cu portocaliu în foto alăturată) înalte de opt etaje, cu  şapte scări, dar şi a unei grădiniţe. Terenul se află chiar în apropierea viitaorelor staţii de metrou de la Academia Militară, lângă terenul unde pe vremuri au fost Uzinele Chimice Române, şi peste drum de fosta platformă Ventilatorul, cumpărată la sfârşitul anului trecut de investitorul One United Properties. 

Locuinţele vor fi destinate cazurilor sociale. Memoriul proiectului arată că numărul locuinţelor construite din fonduri publice a scăzut de la peste 6.400 în 1990, la 146 în 2011, an după care nu a mai fost construită nicio locuinţă din bani publici. 

De asemenea, la începutul anului trecut, erau înregistrate peste 23.000 de cereri de locuinţe, din care peste 11.000 reprezintă cazuri sociale. „23.171 apartamente în locuințe colective ar reprezenta aproximativ 800-1.000 blocuri cu regim de înălțime 4-10 etaje, un număr impresionant care ar solicita un efort bugetar masiv. Mai mult, numărul cererilor de locuințe sociale crește anual, iar cererea de locuințe va depăși continuu oferta municipalității”, se mai arată în documentul citat. 

Peste 30 de turnuri de apartamente şi birouri pe o singură stradă

Fostă zonă industrială, pe terenurile de aici se pot construi mii de apartamente. Cu planul urbanistic zonal (PUZ) obţinut în 2014, pe terenul Ventilatorul se poate construi un proiect mixt, cu blocuri de apartamente, dar şi spaţii de birouri, înalte de 9, 11, respectiv 15 etaje.

Chiar în continuarea terenului Ventilatorul, vecinii de la Titan Mar, companie deţinută de familia fostului primar al Bucureştiului, Adriean Videanu, au obţinut avizele pentru terenul de circa 5 hectare, unde se pot costrui 13 clădiri cu 12 etaje, şi una de 20 de etaje.

Şi Camelia Şucu, fosta soţie a omului de afaceri Dan Şucu, vrea să marcheze intrarea în imobiliare. În continuarea terenului deţinut de Titan Mar, societatea Class Real Estate Development a demarat anul trecut demersurile pentru obţinerea PUZ-ului pentru un teren de 10.000 de mp, pretabil la construcţia a trei clădiri de locuinţe, înalte de zece etaje. În toamna lui 2017, în societatea care deţine terenul au fost cooptaţi doi investitori din Dubai, care deţin, fiecare, câte 25% din Class Real Estate Development. Restul de 50% este deţinut de Class Imobiliar Rezidenţial, unde acţionar majoritar este Ioana Matei Şucu, iar acţionar minoritar este Camelia Şucu.