Firmele interesate pot depune oferte până la 18 februarie, urmând ca acestea să fie evaluate 18 aprilie.
Autospecialele cu platformă și sistem de încărcare liftant lateral trebuie să asigure ridicarea în siguranţă a vehiculelor pe roți staţionate neregulamentar pe domeniul public (carosabil, trotuare, spaţii verzi etc.), din orice poziţie care permite folosirea sistemului. Autospecialele trebuie să aibă în dotare echipamente de ridicare liftante capabile să ridice autovehiculele staționate neregulamentar/abandonate pe drumurile publice ori pe domeniul public.
PMB vrea ca autospecialele să aibă motoare diesel minim Euro 6, autoşasiul să aibă zece tone, să fie 4×2, să aibă lungimea de minim 7,5 metri, lăţimea de doi metri, să poată fi operat de o singură persoană, respectiv conducătorul autospecialei şi să aibă durată lungă de funcționare indiferent de condițiile meteo sau anotimp.
De asemenea, autospecialele trebuie să aibă abilitatea de a ridica vehiculul în funcție de necesități, fie de pe dreapta, fie de pe stânga, să fie echipate cu cameră de vizibilitate pe timp de noapte și cu sistem de telecomandă care să permită vizualizarea tuturor comenzilor de ridicare de pe scaunul șoferului şi să aibă capacitate de ridicare de minim 2.500 kg.
Timpul operațiunii de ridicare trebuie să fie de maxim 60 secunde pe autovehicul, de la momentul poziționării autospecialei, lângă autovehiculul parcat neregulamentar. Prin „operațiune de ridicare” se înțelege întreaga succesiune de operațiuni efectuate de la momentul opririi autospecialei în vederea ridicării autovehiculului parcat neregulamentar, până la momentul în care autovehiculul este încărcat și asigurat pe autospecială, iar autospeciala poate pleca din locul respectiv.
Sistemul liftant lateral al autospecialei trebuie să fie prevăzut cu brațe culisante, din oțel, care să intre în contact doar cu roțile/anvelopele autovehiculului care urmează a fi ridicat.
Totodată, furnizorul trebuie să poată asigura, contra cost, la cererea beneficiarului, piese de schimb, consumabile, asistenţă tehnică şi reparaţii, prin reţea proprie sau unităţi service agreate, pe întreaga durată de serviciu a produsului.
O altă obligaţie a furnizorului este să asigure la momentul livrării, instruirea personalului Companiei de Transport (aproximativ 12 persoane), instructajul urmând să fie inclus în preţul contractului.
Autospecialele vor fi livrate în termen de maxim 60 de zile de la data semnării contractului de ambele părţi, moment în care se va face recepţia cantitativă și calitativă.
Pe 20 decembrie 2018, Primăria Capitalei a supus dezbaterii publice un proiect de hotărâre conform căruia vehiculele staţionate neregulamentar pe drumurile publice, care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti, vor putea fi ridicate şi depozitate, fiind eliberate ulterior în baza unor tarife.
Astfel, potrivit regulamentului aflat pe site-ul PMB, activităţile menţionate constituie serviciu public şi se desfăşoară de către angajaţi ai Companiei Municipale Managementul Transportului Bucureşti.
Se menţionează că activităţile se vor desfăşura în condiţii de siguranţă, cu mijloace de ridicare şi transport în spaţii de depozitare special amenajate, astfel încât vehiculul ridicat să nu fie deteriorat.
Agenţii constatatori vor înregistra foto sau video zona staţionării vehiculului, consemnând acest lucru în procesul verbal de constatare a contravenţiei.
Vehiculele nu vor fi ridicate în cazul în care în interiorul acestora se află o persoană.
Eliberarea vehiculului se va face numai după ce proprietarul sau deţinătorul legal al acestuia va achita tarifele de ridicare, transport şi depozitare.
Tarifele de ridicare sunt prevăzute la: 200 de lei pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată de până la cinci tone inclusiv şi 270 de lei pentru vehiculele cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone. Tarifele de transport sunt prevăzute la: 150 de lei pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată de până la cinci tone inclusiv şi 200 de lei pentru vehiculele cu masă totală maximă autorizată de peste cinci tone.
În funcţie de perioada de depozitare, se va percepe un tarif de 150 de lei pe zi. Contravaloarea operaţiunii de depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore, începând cu data şi ora depozitării, nefracţionat.