Primăria Budapestei acordă ajutoare pentru plata energiei categoriilor defavorizate
Primarul capitalei ungare, Gergely Karacsony, a comunicat într-un mesaj video pe Facebook că pentru ajutorul integral vor fi eligibili budapestanii cu venituri sub limita subzistenţei, iar pensionarii cu pensii sub „media reală” pot primi până la 24.000 de forinţi anual.
Karacsony a arătat că ajutoarele îndeplinesc promisiunea sa electorală de a extinde „modelul de asistenţă socială” din sectorul 14 al Budapestei, unde a fost primar, şi se vor acorda de la 1 octombrie.
„Subvenţiile sociale ar fi în general o sarcină a Guvernului, dar acum acesta are alte treburi, căutând adversari în loc de soluţii. De aceea, este timpul să intervenim noi”, a spus el.