Primăria Capitalei a lansat licitația pentru achiziția de servicii pentru lucrări de semaforizare în 21 de intersecții intens circulate
„Administraţia Străzilor Bucureşti achiziţionează servicii pentru lucrări de semaforizare a intersecţiilor şi trecerilor pentru pietoni aferente în zone precum Bd. Iuliu Maniu, Calea Dorobanţilor, Şoseaua Mihai Bravu, Drumul Taberei, Bd. 1 Mai. Valoarea totală estimată a investiţiei este de 13.068.296,6 lei fără TVA, iar termenul limită până la care operatorii economici interesaţi pot depune oferte este 4 august 2023”, a informat, joi, PMB.
În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară reprezintă 40%, experienţa profesională a specialiştilor 25%, organizarea şi metodologia 20%, iar perioada de garanţie a lucrărilor 15%.
Contractul este împărţit în două loturi: lucrări de semaforizare pentru intersecţiile şi trecerile de pietoni din Sectorul 6 (6 milioane de lei) şi pentru sectoarele 1, 2, 3 şi 4 (7 milioane de lei).
Anunţul din SEAP poate fi consultat accesând următorul link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/simplified-notice/v2/view/100188792.