Primăria Capitalei a plătit cel mai mult pentru iluminatul festiv din iarna anului 2019 – InfoCons
Aceste date au fost publicate de Asociaţia Naţională de Protecţia Consumatorilor – InfoCons, care a realizat un studiu comparativ cu privire la cheltuielile Primăriilor din cadrul reşedinţelor de judeţ din România pentru iluminatul festiv din perioada sărbătorile de iarnă, respectiv iarna anului 2017 (decembrie 2017 – ianuarie 2018), iarna anului 2018 (decembrie 2018 – ianuarie 2019) şi iarna anului 2019 (decembrie 2019 – ianuarie 2020).
La polul opus sunt şi primării care nu au alocat fonduri destinate iluminatului festiv, respectiv Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin şi Primăria Municipiului Oradea, în anii 2018 şi 2019.
Potrivit studiului citat, sumele cele mai mici au fost alocate de către Primăria Municipiului Alexandria 17.140 lei (2017), Primăria Municipiului Bistriţa – 17.825,95 lei (2018) şi Primăria Municipiul Reşita – 34.500 lei (2019).
Datele InfoCons arată că primăriile din România au achitat, în medie, 954.266,15 lei pentru iluminatul festiv în perioada 2017-2019, respectiv 747.721.63 lei în anul 2017, circa 1,093 milioane de lei în 2018 şi 1,021 milioane de lei anul trecut, ceea ce arată că valoarea medie achitată în anul 2019 a crescut cu 73% mai mult faţă de media achitată pentru iluminatul festiv din iarna anului 2017.
Potrivit studiului, cel mai mic preţ pentru consumul zilnic de energie aferent instalaţiilor a fost plătit de către Primăria Municipiului Târgovişte pentru iarna lui 2017, respectiv 10 lei/zi, iar cel mai mare de către Primăria Municipiului Constanţa – 4.147,2 lei/zi.
„O parte din instituţii nu au oferit costul zilnic achitat, deoarece nu au efectuat o contorizare de energie separată pentru instalaţiile de iluminat”, se menţionează în studiu.
De asemenea, media cheltuielilor pentru consumul zilnic de energie al instalaţiilor a fost 435,39 lei/zi în 2017, 690,8 lei/zi în 2018 şi 649 lei/zi în anul 2019. Costul mediu aferent consumului zilnic de energie pentru funcţionarea instalaţiilor a crescut cu 49% în anul 2019 raportat la anul 2017, arată studiul citat.
În ceea ce priveşte perioada de funcţionare a instalaţiilor, cea mai lungă perioadă a fost înregistrată în Primăria Municipiului Bistriţa, între 5 iunie 2019 şi 10 ianuarie 2020 (219 zile), iar la polul opus s-a situat Primăria Municipiului Târgu Mureş, care a ţinut în funcţiune instalaţiile între 6 decembrie 2019 şi 31 decembrie 2019 (25 zile).
Alte date relevante prezentate de InfoCons arată că 42,3 zile a fost media de utilizare a instalaţiilor pentru iluminatul festiv aferentă sărbătorilor din 2017, 46,9 de zile, media în 2018 şi 47,8 de zile pentru iluminatul festiv aferent sărbătorilor din 2019.
„Jocurile de lumini şi luminiţele festive ne duc cu gândul la sărbători, la Crăciun, ne oferă poate un sentiment de bine şi de sărbătoare, însă trebuie să ne întrebăm şi cât ne costă direct şi indirect aceste lumini şi această atmosferă. Până la urmă, fiecare dintre noi contribuie cu o sumă la întreţinerea, montatul, demontatul şi curentul consumat de aceste instalaţii, aşa că ne putem informa, pentru a avea măcar o idee despre sumele cheltuite şi a afla pe ce au fost cheltuite acestea. Suntem consumatori de servicii publice, pe care le plătim de multe ori la un preţ care poate părea prea mare sau prea mic, şi trebuie să ştim pentru ce dăm banii”, spune Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons
Studiul menţionează că 91,5% dintre primăriile din cadrul reşedinţelor de judeţ din România au transmis informaţiile solicitate aferente studiului pentru iarna 2019, 95,7% din primării au transmis informaţiile solicitate aferente lui 2018 şi 78,7% din primăriile reşedinţelor de judeţ din România au transmis informaţii pentru perioada de iarnă din 2017.
InfoCons este unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.