Primăria Capitalei anunță că au fost finalizate reparațille la ceasurile aflate în parcuri sau în zone simbol ale Bucureștiului
Lucrările de reparații la ultimele cinci ceasuri au fost recepționate de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement.
„Au fost finalizate lucrările de reparaţii la ceasurile stradale aflate în proprietatea Municipiului Bucureşti care sunt amplasate în parcuri sau în alte zone simbol ale Capitalei. Zilele acestea, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB), au fost recepționate lucrările la ultimele 5 ceasuri care necesitau reparaţii, respectiv cele din Piața Universității, Piața Unirii, B-dul Unirii-Mircea Vodă, Aleea Circului şi de la Poșta Vitan”, a anunțat instituția pe pagina sa de Facebook.
Primăria precizează că toate ceasurile au fost cumpărate în perioada 2007 – 2012, cele mai multe dintre ele fiind cumpărate în 2010. Din păcate, două ceasuri n-au mai putut fi reparate și urmează să fie casate.
„De asemenea, anul trecut au fost reparate ceasurile stradale din Parcurile Cișmigiu, Carol I, Tineretului, Regele Mihai I (Arcul de Triumf), Piața Sf. Gheorghe, Piața Constituției, Piața Romană, Foișorul de Foc și Hala Traian.
Alte două ceasuri, achizitionate în perioada 2007-2012, de la Grădina Botanică şi de la Toboc, nu au mai putut fi reparate, motiv pentru care urmează a fi casate. Din totalul de 19 ceasuri, 10 au fost achiziţionate în anul 2010, iar restul de 9 în perioada 2007-2012”, a precizat PMB.