Primăria Capitalei ar putea reveni în sediul din Bulevardul Regina Elisabeta în luna mai

Primăria Capitalei ar putea reveni în sediul de pe Bd. Regina Elisabeta începând din luna mai, a declarat, vineri, primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, în cadrul unei dezbateri cu ONG-urile pe marginea proiectului de buget al Bucureştiului pe 2016, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 19 feb. 2016, 18:07
Primăria Capitalei ar putea reveni în sediul din Bulevardul Regina Elisabeta în luna mai

‘Din comandamentele şi vizitele pe care le-am avut la şantier, i s-a pus în vedere constructorului – el are data limită conform programului pe care şi l-a făcut în momentul în care a câştigat licitaţia: 30 iunie 2016… Am obţinut de la dânşii o dată limită pentru a finaliza sediul, nu şi parcarea subterană, în luna mai. Sperăm că în luna mai să putem să ne mutăm în sediul din Elisabeta, astfel încât să degrevăm bugetul de cheltuieli inutile’, a precizat primarul.

El a menţionat ulterior că parcarea subterană ar urma să fie finalizată în luna iunie.

Precizarea a fost făcută în contextul în care reprezentanta unui ONG i-a atras atenţia că în 2016 sunt alocate 23 de milioane de lei pentru modernizarea şi reabilitarea sediului vechi al PMB, fiind prevăzute şi 14 milioane de lei pentru chirie.

Te-ar mai putea interesa și
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Una dintre cele mai rare și valoroase proprietăți istorice din România, un ansamblu de 4 case tradiționale cu șură situate în satul Botiza din Maramureș, este scoasă la vânzare. Ansamblul......
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului ...
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
Societatea de Transport București (STB) SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu. Acesta a mai deținut funcții ...