Primăria Capitalei, despre rectificarea bugetară: Se redirecţionează bani de la proiecte de infrastructură din cauza întârzierii unor lucrări

Primăria Capitalei vine cu explicaţii, joi, legate de noua rectificare bugetară prin care ar urma să fie luaţi bani de la infrastructură, în timp ce s-ar aloca fonduri pentru Patriarhie sau pentru realizarea unor monumente, scrie News.ro.
Economica.net - joi, 26 oct. 2017, 14:59
Primăria Capitalei, despre rectificarea bugetară: Se redirecţionează bani de la proiecte de infrastructură din cauza întârzierii unor lucrări

Primăria susţine că la rectificarea de buget care va fi supusă votului CGMB în şedinţa de marţi se propune, conform legislaţiei în vigoare, disponibilizarea sumelor care, din motive obiective, nu pot fi cheltuite până la sfârşitul acestui an, mare parte din aceste sume urmând să fie utilizate pentru plata în avans a necesarului de gaze naturale pentru producţia agentului termic. În ceea ce priveşte proiectele de infrastructură de la care vor fi diminuate anumite sume, Primăria Capitalei susţine că prin proiectul de rectificare bugetară se redirecţionează pentru plata în avans a gazelor naturale 18,5 milioane de lei de la patru proiecte pentru care până la sfârşitul acestui nu pot fi făcute plăţi din cauza întârzierii lucrărilor faţă de graficele de execuţie, ceea ce impune micşorarea prevederilor bugetare, potrivit News.ro.

Într-un comunicat de presă transmis joi, Primăria Capitalei argumentează că, potrivit art. 48 din Legea finanţelor publice 273/2006, în situaţia în care pe parcursul execuţiei bugetare, din motive obiective, implementarea unui proiect de investiţii nu se poate realiza conform proiecţiei bugetare, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pot propune autorităţilor deliberative până la 31 octombrie aprobarea redistribuirii fondurilor între proiectele înscrise în programul de investiţii . 
   
La propunerea primarului general Gabriela Firea, pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a CGMB se află un proiect de hotărâre care se referă la aprobarea încheierii convenţiilor de justificare a avansurilor, în conformitate cu art 5 din OG 26/2006 privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei. 
 
„În expunerea de motive se explică faptul că se vor încheia patru convenţii de plată în avans a gazelor naturale, convenţii încheiate între RADET Bucureşti, producătorii de gaze şi municipiul Bucureşti pentru producerea agentului termic către populaţie pentru iarna 2017-2018. Aceste convenţii stabilesc sumele ce vor fi plătite în avans, modalitatea de plată şi regularizarea plăţilor. Referitor la sumele alocate, RADET a estimat cantitatea de agent termic necesară pentru asigurarea căldurii şi a apei calde, având la bază mediile pe anii precedenţi. Precizăm că, încă din anul 2016, de când legislaţia permite acest lucru, municipalitatea plăteşte în avans gazele naturale pentru a nu mai apărea blocaje în producerea şi livrarea agentului termic către populaţie”, spune Primăria Capitalei. 
 
În ceea ce priveşte proiectele de infrastructura de la care vor fi diminuate anumite sume,Municipalitatea afirmă că prin proiectul de rectificare bugetară se redirecţionează pentru plata în avans a gazelor naturale 18,5 milioane de lei de la patru proiecte pentru care până la sfârşitul acestui an nu pot fi făcute plăţi.
   
Pentru finalizarea proiectului Străpungere Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu este necesară contractarea unor lucrări care nu au fost prevăzute în contractul de bază, şi anume: iluminat public, semaforizare şi separatoare de flux din beton. Dat fiind faptul că procedura de achiziţie se va finaliza până la sfârşitul anului 2017, lucrările de execuţie pot începe abia la începutul anului 2018, dacă o permit condiţiile meteo, deci nu pot fi finanţate până la finele acestui an. 
 
Conform Primăriei Capitalei, în cazul proiectului de reabilitare a sistemului rutier şi a liniilor de tramvai de pe Şoseaua Pantelimon, din lipsa Planului Urbanistic Zonal nu au fost finalizate procedurile privind obţinerea autorizaţiei de construire pentru Park & Ride, iar acest fapt implică prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor. În cazul proiectului Penetraţie Splaiul Independentei-Ciurel-Autostrada Bucureşti – Piteşti, lucrările prevăzute în graficul de execuţie pentru anul 2017 nu pot fi executate în totalitate din cauza întarzierilor generate de relocarea reţelelor electrice aflate în amplasamentul lucrărilor. De asemenea, sunt in curs de finalizare lucrările pentru descărcarea arheologică prevăzută prin Avizul Ministerului Culturii, iar în cazul sistemului rutier şi liniei de tramvai de pe bulevardul Liviu Rebreanu, finalizarea proiectului este condiţionată de găsirea unui amplasament pentru construcţia Park&Ride. Totodată, desfinţarea unui imobil care se află pe amplasamentul lucrării este condiţionată de emiterea autorizaţiei de desfiinţare de către Primăria Sector 3.
 
Primăria spune că aceste probleme determină o întârziere a lucrărilor faţă de graficele de execuţie şi implicit a plăţilor, ceea ce impune micşorarea prevederilor bugetare.

O nouă rectificare bugetară va fi supusă votului Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) în şedinţa de marţi. Astfel, ar urma să fie luaţi bani de la infrastructură, în timp ce s-ar acorda încă un milion de lei pentru Patriarhia Română. În acelaşi timp, este prevăzută o alocare de 200.000 de lei pentru realizarea statuii lui Ştefan cel Mare, 2,5 milioane de lei pentru realizarea unui monument comun Martin Luther şi Jean Calvin, iar 2,2 milioane de lei ar urma să fie alocaţi pentru statuia generalului Henri Mathias Berthelot.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...