Primăria Capitalei doreşte să achiziţioneze pachetul de acţiuni Elcen

Municipiul Bucureşti ar putea să achiziţioneze pachetul deţinut de Ministerul Economiei şi de Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA la Electrocentrale Bucureşti SA, conform unui proiect introdus pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de vineri a Consiliului General al Capitalei.
Economica.net - vin, 30 iun. 2017, 05:38
Primăria Capitalei doreşte să achiziţioneze pachetul de acţiuni Elcen

‘Este o şedinţă extrem de importantă pentru Bucureşti. Aş spune chiar o şedinţă de Consiliu General istorică. Aseară, colegii noştri de la Direcţia Asistenţă Tehnică şi Juridică v-au transmis prin e-mail şi v-au informat că vă rugăm să acceptaţi ca pe ordinea de zi suplimentară să avem un proiect aşteptat de ani de zile de către bucureşteni şi care va asigura, în sfârşit, continuitatea serviciului de termoficare în Capitală. Mai pe scurt, apă caldă şi căldură atât în şcoli, spitale, grădiniţe, precum şi aproape un milion şi jumătate de proprietari de apartamente care beneficiază de apă caldă şi căldură de la RADET’, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

Ea a menţionat că acesta este primul pas spre fuziunea dintre ELCEN şi RADET.

‘Domnul ministru Toma Petcu este aici lângă noi, am luat ieri, târziu, această decizie, astfel încât noul guvern să poată să emită o hotărâre prin care, practic, Primăria Capitalei să achiziţioneze pachetul integral de acţiuni de la statul român, prin Ministerul Energiei, de la ELCEN. Noi trebuie să ne exprimăm actul de voinţă, pentru a intra în patrimoniul municipalităţi pachetul integral de acţiuni al ELCEN’, a precizat Firea.

Edilul general a adăugat că este vorba de o sumă de circa 155 de milioane de euro, care urmează să fie achitată pe o perioadă de cinci ani.

‘Este un preţ foarte bun, un preţ suportabil pentru Municipalitate. (…) Se va crea o entitate nouă, puternică, care va pune capăt odată pentru totdeauna unui serviciu de proastă calitate şi scump. Vom putea avea servicii de bună calitate, la un preţ rezonabil’, a adăugat edilul.

Te-ar mai putea interesa și
Report de peste 3,88 milioane de euro la Joker, la tragerea de duminică
Report de peste 3,88 milioane de euro la Joker, la tragerea de duminică
Reportul la categoria I a jocului Joker depăşeşte 3,88 milioane de euro pentru tragerea de duminică, în timp ce la categoria a II-a a jocului reportul este de 97.500 de euro, informează Loteria......
Marea Britanie: South Western Railway devine primul operator de cale ferată renaţionalizat
Marea Britanie: South Western Railway devine primul operator de cale ferată renaţionalizat
South Western Railway, companie feroviară care operează în sud-vestul Angliei, a devenit duminică prima companie care ...
ONRC: 2.097 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele patru luni ale anului
ONRC: 2.097 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele patru luni ale anului
Un număr de 2.097 de societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în România în primele ...
Cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant. Sumele sunt uimitoare, iar România e în topul investițiilor din hoteluri
Cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant. Sumele sunt uimitoare, iar România e în topul investițiilor ...
V-ați întrebat vreodată cât costă farfuriile, paharele și tacâmurile dintr-un restaurant? Sumele vă depășesc, cel ...