Primăria Capitalei lansează din acestă lună șase proiecte destinate tinerilor

Primăria Municipiului Bucureşti lansează pe parcursul lunii mai, Luna Tineretului, şase proiecte dedicate tinerilor bucureşteni, a anunţat luni primarul general Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 01 mai 2023, 16:50
Primăria Capitalei lansează din acestă lună șase proiecte destinate tinerilor

Pentru iubitorii de sport, programul Academia Sportului vine în sprijinul tinerilor cu o serie de activităţi şi competiţii sportive.

Începând din 2 mai, Trofeul Bucureştiului va reuni peste 315 echipe formate din elevii unităţile de învăţământ bucureştean ai claselor V – VIII şi IX – XII ce vor transforma Parcul Tineretului în teren de joc şi se vor confrunta pentru titlul acestei ediţii la competiţii de fotbal, volei, handbal, baschet 5×5 şi 3×3, atât pentru fete cât şi pentru băieţi, arată primarul Capitalei.

De asemenea, PROEDUS readuce în acest an ca parte integrată în programul Academia Sportului: Cursuri gratuite de înot, tenis de câmp şi dans sportiv şi Sesiuni de identificare a abilităţilor sportive, unde aproximativ 8.000 de elevi deja înscrişi se vor bucura în regim de gratuitate de dezvoltarea abilităţilor sportive.

Pentru cei care iubesc arta şi cultura, Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureştean vă va fascina cu cele mai bune performanţe ale tinerilor talentaţi din Bucureşti. În perioada 3 – 17 mai, 17 echipe de teatru din 17 licee din Municipiul Bucureşti vor pune pe scenă cele mai bune reprezentaţii realizate în perioada septembrie 2022 – aprilie 2023. Festivalul este o platformă de lucru prin care fenomenul cultural veritabil să fie cunoscut şi adoptat de către generaţiile tinere, facilitându-le astfel descoperirea unor noi forme de exprimare, creativitatea, dezvoltarea pozitivă a imaginaţiei şi ocuparea timpului liber de-o manieră sănătoasă, fizică şi intelectuală, punctează Nicuşor Dan în postarea sa.

Totodată, pentru cei care sunt în căutarea unor noi oportunităţi educaţionale, Târgul Educaţional – Vocatia Ta este locul ideal pentru a descoperi cele mai bune căi de a vă dezvolta şi a vă face pregătirea pentru viitor. Ajuns la cea de a XXIV ediţie, Târgul Educaţional – Vocaţia Ta îşi deschide porţile în perioada 5 – 12 mai, la Biblioteca Naţională a României şi îţi oferă oportunitatea de a-ţi întâlni viitorii colegi şi profesori, de a explora programele de studii şi de a lua decizii informate pentru cariera ta, le transmite tinerilor edilul Capitalei.

Tinerii vor avea ocazia să întâlnească reprezentanţi de la cele mai bune universităţi şi instituţii de învăţământ din Bucureşti, să afle informaţii despre burse şi programe de studiu şi să pună întrebări direct la sursă. În cadrul evenimentului vor participa şi liceele cu profil dual şi companii de top ce vor oferi timp de 7 zile elevilor bucureşteni posibilitatea de a descoperi beneficiile sistemului de învăţământ dual.

Totodată, în aceeaşi perioadă, Târgul Ofertă Educaţională (TOE) îşi deschide porţile virtuale pe www.toe.hubproedus.ro unde elevii vor putea accesa online oferta educaţională a liceelor din Municipiul Bucureşti, dar şi vizitarea liceelor prin intermediul tururilor virtuale 360.

Mai multe detalii despre Luna Tineretului pot fi găsite la adresa www.proedus.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...