Primăria Capitalei oferă 5.000 de lei bucureştenilor care au împlinit vârsta de 100 de ani

Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori, va oferi bucureştenilor care au împlinit vârsta de cel puţin 100 de ani o plachetă onorifică şi un premiu de 5.000 de lei, „ca un omagiu adus vieţii şi contribuţiei avute în dezvoltarea societăţii”, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Economica.net - joi, 22 nov. 2018, 13:23
Primăria Capitalei oferă 5.000 de lei bucureştenilor care au împlinit vârsta de 100 de ani

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 49 de voturi „pentru”, o abţinere şi un vot împotrivă.

Conform proiectului de hotărâre, în Bucureşti locuiesc în prezent 34 de persoane care au 100 de ani împliniţi.

Proiectul „Vieţi Centenare” va avea un buget iniţial de 170.000 de lei. Municipalitatea estimează că în fiecare an aproximativ 20 de persoane vor împlini vârsta de 100 de ani, astfel că impactul bugetar anual va fi de 80.000 de lei.

„Prin aceste măsuri propuse, se recunoaşte contribuţia adusă la dezvoltarea comunităţii municipiului Bucureşti, cât şi respectul şi preţuirea faţă de acestea”, se arată în proiectul de hotărâre.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul muzeal britanic Tate își reduce personalul pentru a-și echilibra finanțele, încă puternic afectate de pandemia de Covid-19
Grupul muzeal britanic Tate își reduce personalul pentru a-și echilibra finanțele, încă puternic afectate de pandemia ...
Prestigioasa instituţie britanică Tate, care deţine patru muzee, inclusiv celebrele Tate Britain şi Tate Modern din Londra, îşi va reduce numărul de angajaţi pentru a-şi însănătoşi......
Parlamentul European le interzice accesul reprezentanților Huawei, în urma unui scandal de corupție în care sunt implicați firma chineză și 15 actuali sau foşti eurodeputaţi
Parlamentul European le interzice accesul reprezentanților Huawei, în urma unui scandal de corupție în care sunt implicați ...
Parlamentul European (PE) a anunţat vineri că interzice temporar accesul în sediile sale de la Bruxelles şi Strasbourg ...
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la Bucureşti a închis cu scăderi pe majoritatea indicilor şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
UE va impune taxe vamale pe toate produsele agricole importate din Rusia şi Belarus
UE va impune taxe vamale pe toate produsele agricole importate din Rusia şi Belarus
Statele Uniunii Europene (Consiliul UE) au convenit vineri să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole importate ...