Primăria Capitalei: Pasajul Piaţa Sudului, realizat în proporţie de 76 la sută

Primăria Capitalei anunţă, miercuri, că străpungerea pe sensul Niţu Vasile - Calea Văcăreşti a Pasajului Piaţa Sudului a fost finalizată urmând ca, până la finalul lunii să fie finalizat şi celălalt sens de circulaţie, lucrările fiind realizate, în acest moment, în proporţie de 76 la sută.
Economica.net - mie, 19 oct. 2016, 15:07
Primăria Capitalei: Pasajul Piaţa Sudului, realizat în proporţie de 76 la sută

Oficialii municipalităţii arată că mai trebuie realizate lucrări pentru devierea reţelei de fibră optică Netcity, reîntregirea reţelei RATB, semaforizarea, iluminatul public în zonă, pasajele pietonale, sistemele de canalizare în interiorul tunelului, carosabilul şi finisajelele.

„Primăria Municipiului Bucureşti continuă execuţia lucrărilor la Pasajul Piaţa Sudului într-un ritm susţinut, stadiul întregului proiect fiind de 76 la sută. În momentul de faţă, lucrările la pasajul rutier şi la pasajele pietonale sunt realizate în proporţie de aproximativ 60 la sută”, arată Primăria Municipiului Bucureşti.

Înainte de alegerile locale, Primăria Capitalei, condusă atunci de primarul interimar Răzvan Sava susţinea că lucrările sunt realizate în proporţie de 80 la sută.

Pasajul subteran de la Piaţa Sudului ar trebui să fluidizeze circulaţia într-una dintre cele mai aglomerate intersecţii din Capitală pentru că va face o legătură directă între Calea Văcăreşti şi Strada Niţu Vasile.

Lucrarea subterană va avea o lungime de 85 de metri şi înălţimea de cinci metri. În plus, vor fi construite pasaje pietonale care vor face legătura cu staţia de metrou, iar trecerile de pietoni de la suprafaţă vor fi desfiinţate.

Investiţia este de 28,3 milioane de euro, din carpasajul sudului, e finanţarea europeană este de 18,9 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu firma Simon Truck SRL, a lansat prima cursă efectuată sub acoperirea Convenţiei TIR, din România în......
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina și Transilvania sunt favoritele turiștilor
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina ...
Un studiu realizat de către platforma de rezervari hoteliere Travelminit.ro, pe baza răspunsurilor a peste 500 de turiști ...
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Autorităţile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea ...
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi de Paşte, urmând ca în a doua zi a sărbătorii ...