Primăria Capitalei va avea un buget de 11,3 miliarde de lei în acest an – proiect
Instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local urmează să aibă venituri de 832.000 de lei, bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii este estimat la 2,5 miliarde de lei. Împrumuturile interne vor reprezenta 666.000.000 de lei, împrumuturile externe 85.000.000 de lei, iar fondurile externe nerambursabile 1,6 milioane de lei.
Din bugetul local de 8 miliarde de lei, cheltuielile cu subvenţii vor reprezenta 2,4 miliarde de lei, cheltuielile de personal 411 milioane de lei, cheltuielile cu bunuri şi servicii 621 de milioane de lei. Pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare sunt prevăzute 1,5 miliarde de lei, iar pentru asistenţă socială 303 milioane de lei.
Pentru instituţiile subordonate sunt prevăzute următoarele cheltuieli:
– DGASMB – 414 milioane de lei;
– Direcţia Generală de Evidenţa Persoanelor – 11,7 milioane de lei;
– Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti – 67,5 milioane de lei;
– Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor – 20,3 milioane de lei;
– Administraţia Cimitirelor – 34,8 milioane de lei;
– Administraţia Fondului Imobiliar – 25,2 milioane de lei;
– Grădina Zoologică – 15,2 milioane de lei;
– ALPAB – 130 de milioane de lei;
– Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale – 607 milioane de lei;
– Administraţia Străzilor – 220 de milioane de lei;
– Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic – 77,3 milioane de lei;
– Clubul Sportiv Municipal – 41,9 milioane de lei;
– CREART – 13,1 milioane de lei;
– ARCUB – 22 milioane de lei;
– Proedus – 21 milioane de lei;
– Centrul de Protecţia Plantelor – 5 milioane de lei;
– Centrul pentru Seniori – 3,9 milioane de lei;
– Centrul pentru Tineret – 6,5 milioane de lei;
– Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public – 27,3 milioane de lei;
– Administraţia Parcul Natural Văcăreşti – 6,4 milioane de lei;
– Biblioteca Metropolitană – 13 milioane de lei;
– Muzeul Municipiului Bucureşti – 19,4 milioane de lei;
– Muzeul Naţional al Literaturii Române – 11,4 milioane de lei;
– Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului – 12,5 milioane de lei;
– Teatrul I. C. Nottara – 17,8 milioane de lei;
– Teatrul Ţăndărică – 10,3 milioane de lei;
– Teatrul de Comedie – 14,8 milioane de lei;
– Teatrul de revistă Constantin Tănase – 12,4 milioane de lei;
– Teatrul Dramaturgilor Români – 5,6 milioane de lei;
– Teatrul Evreiesc de Stat – 12,6 milioane de lei;
– Teatrul Excelsior – 12,3 milioane de lei;
– Teatrul Ion Creangă – 13,7 milioane de lei;
– Teatrul Bulandra – 16,7 milioane de lei;
– Teatrul Masca – 5,3 milioane de lei;
– Teatrul Mic – 15,4 milioane de lei;
– Teatrul Odeon – 15,3 milioane lei;
– Teatrul Stela Popescu – 6,8 milioane de lei;
– Teatrul Metropolis – 10,7 milioane de lei;
– Opera Comică pentru Copii – 22,7 milioane de lei;
– Circul Metropolitan – 18,6 milioane de lei;
– Şcoala de Artă – 3,6 milioane de lei;
– Centrul Metropolitan de Educaţie şi Cultură Ioan I. Dalles – 1,7 milioane de lei;
– Casa Artelor Dinu Lipatti – 2,1 milioane de lei;
– Casa de Cultură Friedrich Schiller – 740.000 de de lei;
– Centrul Cultural Expo Arte – 2,8 milioane de lei;
– Centrul Cultural Lumina – 4 milioane de lei.
Proiectul bugetului Municipiului Bucureşti pentru anul 2023 poate fi consultat pe pagina instituţiei
https://www.pmb.ro/buget/arhive/get-anual-buget-list/2023.
Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul general, Nicuşor Dan, anunţa că bugetul ar urma să fie supus aprobării Consiliului General al Capitalei pe 3 februarie.
„Acordul pe care îl avem cu colegii din majoritate este să avem o şedinţă de Consiliu General în 3 februarie, în care să votăm bugetul”, a precizat edilul.