Primăria Capitalei vrea să împrumute 850 mil. lei. CGMB va decide şi privind finanţarea BEI de 300 mil. euro
Astfel, unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi prevede contractarea şi/sau garantarea unor finanţări rambursabile externe în valoare totală de până la 300.000.000 de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) cu o maturitate de până la 27 de ani, cu o perioadă de graţie de până la cinci ani, .
Banii se vor folosi pentru finanţarea unor investiţii publice de interes local precum: reabilitarea a 106 kilometri de reţea de termoficare (34,4 milioane euro), achiziţionarea a 250 de tramvaie moderne (75,6 milioane euro), reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai (170 milioane euro), modernizarea depoului Colentina (20 de milioane de lei).
Un al doilea proiect prevede contractarea şi/sau garantarea unei finanţări rambursabile interne sau externe în valoare totală de până la 555.100.000 lei, cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani.
Banii sunt necesari pentru refinanţarea datoriei publice locale provenite din emisiunea de obligaţiuni realizată de Municipiul Bucureşti în anul 2015.
Conform raportului de specialitate, în anul 2005, municipalitatea a împrumutat 500 de milioane de euro pe o perioadă de zece ani, printr-o emisiune de euro-obligaţiuni pe piaţa internaţională de capital. Pentru refinanţarea împrumutului obligatar cu maturitate în 2015, s-au contractat în luna mai 2015 patru finanţări rambursabile sub forma unui program de emisiuni de obligaţiuni municipale pe piaţa internă, în valoare de 2,22 miliarde lei. Potrivit documentului, „se constată necesitatea şi posibilitatea contractării şi/sau garantării unei/unor finanţări rambursabile interne şi/sau externe în valoare totală de până la 555.100.000 lei, în vederea refinanţării datoriei publice locale provenite din emisiunea de obligaţiuni realizată în anul 2015”.
Al treilea proiect vizează contractarea sau garantarea unor finanţări rambursabile interne în valoare de până la 295.688.349 lei, cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani.
Banii vor fi folosiţi pentru refinanţarea datoriei publice locale provenită din ratele de capital scadente în anul 2025, aferente finanţărilor rambursabile contractate direct de Municipiul Bucureşti. Mai exact, este vorba despre un total de 36 de împrumuturi contractate în perioada 2015 – 2023 la diverse bănci comerciale.
Potrivit raportului de specialitate, principalul obiectiv al administraţiei locale îl reprezintă dezvoltarea durabilă a Capitalei. Totodată, atingerea obiectivelor de investiţii menite să asigure „imaginea de capitală europeană necesită importante resurse financiare”, care nu pot fi asigurate integral şi exclusiv din bugetul local.
„Rolul administraţiei publice locale este acela de a realiza obiective de investiţii de interes local atât din resurse proprii, cât şi din alte finanţări atrase, precum finanţări rambursabile de la instituţii specializate, asigurând astfel utilizarea eficientă a surselor de finanţare, în vederea optimizării serviciului datoriei publice locale”, se mai arată în document.
Se menţionează totodată că autorităţile administraţiei publice locale pot contracta sau garanta împrumuturi numai cu avizul Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale.
În noiembrie 2023, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că Banca Europeană de Investiţii a aprobat un împrumut de 300 de milioane de euro, care urmează să fie folosiţi pentru cofinanţarea unor proiecte pentru modernizarea transportului în comun şi reţeaua de termoficare.
„Am obţinut fonduri pentru cofinanţarea unor proiecte importante pentru Bucureşti prin care se vor moderniza transportul în comun şi reţeaua de termoficare. Banca Europeană de Investiţii (BEI) a aprobat o finanţare de 300 milioane de euro pentru proiectele prioritare ale Primăriei Capitalei care prevăd reabilitarea conductelor de termoficare şi a 50 kilometri de şine de tramvai, achiziţionarea de tramvaie noi cu o lungime de 36 de metri, precum şi modernizarea unui depou STB”, scria edilul general, pe Facebook.
El menţiona că aprobarea împrumutului reprezintă rezultatul colaborării şi le-a mulţumit direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei Capitalei, precum şi STB, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti, Termoenergetica pentru că au făcut posibilă obţinerea acestei finanţări.