Primăria Galaţi a organizat un concurs de soluţii de revitalizare a două zone tradiţionale ale oraşului, Faleza Dunării şi Valea Ţiglinei

Primăria Galați a organizat un concurs de soluții urbanistice pentru revitalizarea a două zone de tradiție din oraș, Faleza Dunării și Valea Țiglinei. Potrivit primăriei Galați, demersul e unic în țară, iar proiectele câștigătoare vor sta la baza elaborării planurilor de modernizare și investiții pentru cele două zone.
Economica.net - vin, 25 oct. 2019, 06:32
Primăria Galaţi a organizat un concurs de soluţii de revitalizare a două zone tradiţionale ale oraşului, Faleza Dunării şi Valea Ţiglinei

Proietele câștigătoare aparțin, pentru Faleza Dunării, lui Radu Alexandru Mocanu, urmat de Aria Concept Architecture și Tera Design Studio, iar pentru Valea Țiglinei câștigător e TEera Design Studio, urmat de Aria Concept Architecture, iar pe locul trei s-a clasat Emilia Pascariu. 

Premiile pentru fiecare concurs în parte s-au acordat după cum urmează: locul 1 – 25.000 de lei; locul 2 – 15.000 de lei ; locul 3 – 5.000 de lei.

Juriul, multi-disciplinar, a fost format din reprezentanți ai Primăriei municipiului Galați, Registrului Urbaniștilor din România, Universității ”Ion Mincu” București, Universității ”Dunărea de Jos” Galați, mediului de afaceri și ai societății civile (ONG-uri). Pentru stabilirea ierarhiei câștigătorilor fiecare membru a acordat un punctaj de la 1 la 25 pentru fiecare criteriu de evaluare, iar prin însumarea punctajelor s-au stabilit câștigătorii.

Faleza Dunării este emblematică pentru Galați și un loc de întâlnire între generații, fiind frecventat atât de tineri, cât și de vârstnici ce practica diverse activități. Un loc de promenadă și petrecere a timpului liber care a fost uitat de administrații ani la rândul, care nu a suferit intervenții decisive de-a lungul timpului, aflându-se în prezent într-o formă care nu mai corespunde cerințelor actuale din punct de vedere tehnic și estetic. 

Zona este situată în sud – estul municipiului Galați, având o lungime de aproximativ de 2,5 km de la scările monumentale/ Elice până la Trecere Bac.

Pentru Valea Țiglinei, zonă aflată în mijlocul orașului unde vegetația neîngrijită este singurul atribut de ani de zile, specialiștii au propus o serie de ansambluri dinamice ce vin în întâmpinarea unei nevoi recunoscute în orașul Galați, respectiv petrecerea timpului liber în mod activ pentru adolescenți. Propunerile sunt unitare și coerente, corect integrate în caracterul zonei de studiu – intens circulate, de legătura între principalele cartiere ale municipiului Galați. Unele dintre acestea vizează bazele sportive, locurile de joacă, spații pentru sporturi destinate adolescenților, zone pentru relaxare și promenadă. În același concept au fost redefinite și Stadionul Nicolae Rainea, dar și Baza Sportivă Siderurgistul.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând semnificativ lista oficialilor UE şi ai statelor membre care au......
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...