Primăria Gornet din Prahova cere în instanță despăgubiri de patru milioane de euro pentru carantinarea unui sat din comună

Economica.net
30 07. 2020
carantina_covid_41245000

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de avocatul Bogdan Dumitru, care reprezintă Primăria Gornet, acesta a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate nelegalitatea hotărârii prin care s-a impus carantina în satul Gornet, el spunând că DSU a invocat, la emiterea ordinului, o hotărâre a autorităţilor judeţene care nu are legătură cu instituirea stării de carantină în comuna Gornet, ci cu „măsuri pentru eliminarea răspândirii pestei porcine”.

În acest context, avocatul spune că cere în instanţă despăgubiri de 4 milioane de euro şi ridicarea imediată a ordinului de carantinare.

Acţiunea autorităţilor din Gornet a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, instanţa urmând să stabilească un termen pe fond.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a votat, în data de 22 iulie, instituirea carantinei zonale în satul Gornet, după ce în decurs de două săptămâni în comună au fost depistate 15 cazuri de COVID-19. Ulterior, şeful DSU a emis un ordin în acest sens.