Primăria Iaşi decide azi dacă suspendă transportul în comun în oraş, cu unele excepţii
Intenţia, care a fost confirmată la Digi24 de primarul Chirica, preupune şi unele excepţii. Cadrele medicale și nemedicale din cadrul spitalelor, dispensarelor, cabinetelor medicale și al întregii infrastructuri medicale, precum și angajații farmaciilor din Municipiul Iași vor putea circula cu autobuzul sau cu tramvaiul după un program clar stabilit.
Tot excepție constituie toți angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne și ai Poliției Locale Iași, care vor utiliza aceeași modalitate de identificare.
Pentru toate societățile comerciale de pe raza Municipiului Iași care își continuă activitatea se vor organiza la cerere curse speciale dedicate acestora pe bază de contract încheiat cu SC Compania de Transport Public Iași SA, pe bază de tichet de călătorie și /sau abonament.
Toate persoanele enumerate mai sus care vor utiliza transportul public sunt obligate, pentru a avea acces în mijlocul de transport, să poarte mănuși de protecție de unică folosință și mască de protecție pentru căile respiratorii.
Mai multe detalii pe Ziarul de Iaşi