Primăria Municipiului Ploiești a prelungit până în 2037 contractul de concesiune acordat Veolia pentru furnizarea serviciilor de apă și canalizare

Compania Apa Nova Ploiești (ANP), parte a Veolia România, și Primăria Municipiul Ploiești au semnat în luna mai 2024 prelungirea contractului de concesiune până în 2037, asigurând continuitatea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare pentru locuitori orașului.
Ion Dobreanu - mar, 04 iun. 2024, 16:56
Primăria Municipiului Ploiești a prelungit până în 2037 contractul de concesiune acordat Veolia pentru furnizarea serviciilor de apă și canalizare

Acest partneriat dintre Veolia și Primărie durează din anul 2000. Contractul de concesiune semnat atunci a fost încheiat pentru o perioadă de 25 de ani. Prin prelungirea acestui contract, se vor aloca investiții care vor asigura accesul la servicii de apă și canalizare pentru peste 99% din populația municipiului, reducerea pierderilor din rețeaua de apă la un maxim de 20%, dar și o aliniere la normativele europene privind tratarea apelor uzate urbane, precizează compania in comuniatul transmis către Economica.net.

Programul de investiții se va concentra pe mai multe arii cheie, cum ar fi construcția unei noi stații de epurare a apelor uzate pentru a respecta standardele de calitate, precum și Directivele Europene privind Apa și Apele Uzate. Construcția și operarea noii stații de epurare, pe o perioadă de 12 ani, va contribui semnificativ la atingerea țintelor de mediu, asigurând protecția apei, solului, calității aerului și mediului, obiective aliniate cu scopul Grupului Veolia. În mod notabil, stația va fi autosustenabilă într-un procent de peste 50%. Aceasta va utiliza nămolul pentru a produce biogaz, asigurând și dezvoltarea economiei circulare. Acest biogaz va genera căldură și electricitate, satisfăcând nevoile energetice ale stației și reducând impactul acesteia asupra mediului.

„Extinderea acestui parteneriat este încă o dovadă a profesionalismului și expertizei de care Veolia dă dovadă, pe plan local, de peste 20 de ani. Vom rămâne la fel de dedicați, în continuare, pentru a asigura ploieștenilor servicii esențiale, la cele mai înalte standarde de calitate, la un tarif accesibil. Prin integrarea de noi tehnologii și soluții sustenabile, contractul de concesiune se aliniază obiectivelor programului strategic Veolia – GreenUp 2024-2027, de accelerare a transformării ecologice prin cei 3 piloni de acțiune: depoluare, decarbonizare și regenerare resurse”, a declarat Mădălin Mihailovici (foto), CEO Veolia România.

Îmbunătățirea eficienței sistemului de alimentare cu apă va conserva resursele și va reduce consumul de energie, contribuind la adaptarea la schimbările climatice și la minimizarea impactului acestora asupra populației. Extinderea rețelelor de apă și canalizare va asigura accesul mai multor locuitori la servicii esențiale, va reduce utilizarea foselor septice și riscul de contaminare a apei subterane.

Implementarea programului de investiții va permite conformarea la toate cerințele legale, eliminând necesitatea unor investiții suplimentare din partea Primăriei Municipiului Ploiești. Municipalitatea va oferi însă suport esențial, inclusiv aprobările necesare, și va monitoriza continuu progresul programului printr-un Comitet de Coordonare format din reprezentanți ai ambelor părți. În plus, strategia tarifară va fi aprobată de Consiliul Local al Municipiului Ploiești și avizată de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

Te-ar mai putea interesa și
ASF: Volumul total al subscrierilor de pe piața asigurărilor din România a ajuns la 16,9 miliarde de lei în primele nouă luni din 2024
ASF: Volumul total al subscrierilor de pe piața asigurărilor din România a ajuns la 16,9 miliarde de lei în primele nouă ...
Volumul total al activităţii de subscriere pe piaţa asigurărilor s-a situat la valoarea de 16,9 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2024, din care 81% reprezintă prime brute......
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding și subsidiarele au primit un credit sindicalizat în valoare de 73 de milioane de euro pentru refinanțarea ...
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie cu metroul, începând de la 1 ianuarie 2025, tariful pentru o călătorie ...
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod ...
Contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (30,59 km) are 11 oferte, anunță marți Cristian Pistol, directorul ...