Primăria nu ştie nici acum câte benzi va avea Prelungirea Ghencea, la 10 ani de când se promite lărgirea drumului

Economica.net
27 09. 2016
prelungirea_ghencea_954956_00955600

Primăria Municipiului Bucureşti are în vedere realizarea unui nou studiu de fezabilitate pentru lărgirea Prelungirii Ghencea, care să includă patru benzi auto şi linie de tramvai, potrivit declaraţiilor Primarului Sectorului 6, Gabriel Mutu, din cadrul unei întâlniri cu membrii Asociaţiei de cartier.

Noul plan ce include şi linia de tramvai nu este însă agreat de locuitorii din zonă.

„Nu ni se pare fezabil. Nu este timp! Nu mai putem aştepta să se modifice iar proiectul”, a spus pentru ECONOMICA.NET Delia Mihalache, unul dintre fondatorii Aosciaţiei Prelungirea Ghencea.

Aceasta mai spune că nimeni din cadrul municipalităţii nu i-a informat cu privire la noul plan şi că aşteaptă de mai bine de trei luni să intre în audienţă la Primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Reprezentanţii proiectantului, firma Search Corporation, au confirmat pentru ECONOMICA.NET faptul că la nivelul Primăriei Capitalei încă se discută mai multe variante despre cum va arăta proiectul, acesta nefiind definitivat.

Potrivit acestora, oficialii repsonsabili cu proiectul din cadrul municipalităţii şi-au tot shimbat părerile de-a lungul timpului.

Întrebat de ECONOMICA.NET câte benzi va avea drumul ce urmează să fie lărgit, Florin Legea, directorul de infrastructură din cadrul Primăriei Capitalei, a menţionat că proiectul privind Prelungirea Ghencea este inclus în Planul de mobilitate urbană durabilă PMUD 2016-2030, ce încă nu a fost aprobat.

De asemenea, proiectul lărgirii străzii trebuie corelat cu cel pentru Pasajul Domneşti, a mai spus oficialul din cadrul Primăriei Capitalei.

Primarul de la sectorul 6 a mai spus că în urma discuţiilor avute cu directorul Florin Legea din cadrul PMB, a reieşit că porţiunea de 800 de metri dintre limita Capitalei şi breteaua pasajului Domneşti a fost deja cedată de Primăria Bragadiru către CNADNR care astfel trebuie să o includă în proiectul pasajului.

Încep exproprierile, dar nu se ştie pentru câte benzi!

Situaţia este cu atât mai neclară cu cât se pare că au fost declanşate procedurile de expropriere, dar nu se ştie dacă se vor face pentru un drum de patru sau cu şase benzi, potrivit reprezentantei Asociaţiei.

„Noutăţi despre exproprierile pentru lărgirea Prelungirii Ghencea: cel puţin un vecin a primit înştiintare ca vor veni din partea PMB să facă măsurători pe proprietate în 10 octombrie. Să sperăm că aşa se va întâmpla cu toţi cei 200 de proprietari. Şi repede, că de 10 ani aşteptăm asta!”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Asociaţiei de cartier.

Referitor la exproprierile pentru lărgire, banii necesari au fost viraţi într-un cont special al Primăriei Capitalei, a mai spus primarul Sectorului 6, care a menţionat că există încă probleme tehnice, cadastrale, întrucât unele terenuri se suprapun şi au o situaţie juridică incertă în ceea ce priveşte proprietarii.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a alocat în 2007 circa 400 milioane de lei pentru lărgirea bulevardului Prelungirea Ghencea la 3 benzi pe sens plus trotuare de cinci metri, până la limita administrativă a oraşului.

Pe 8 noiembrie 2007, Primăria Capitalei a semnat cu Alpine Bau un contract de 135 milioane de lei pentru lărgirea drumului. Ulterior, firma care trebuia să facă drumul a intrat în faliment.

În 2015, proiectul a fost regândit, urmând ca artera să aibă doua benzi de circulaţie pe fiecare sens faţă de trei iniţial, trotuare de 1,5 m şi piste pentru biciclişti, pe ambele sensuri.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat la finalul lunii iunie 2015 sumele necesare exproprierilor – 18,8 milioane lei – însă nu a fost demarată licitaţia pentru alegerea unui nou constructor.

Deşi au trecut aproape 10 ani de când a început să se discute despre acest proiect, până acum nu s-a făcut nimic.

Prelungirea Ghencea, din sectorul 6, a ajuns una dintre zonele sufocate ale Capitalei. În ciuda dezvoltării din ultimii ani şi a ridicării mai multor ansambluri rezidenţiale mari, cei care locuiesc aici sunt deserviţi de aceeaşi stradă, cu o singură bandă pe sens, de mai mulţi ani. Ambuteiajele sunt amplificate şi de dezvoltarea comunei limitrofe, Domneşti, unde se ajunge pe acelaşi drum, care se intersectează cu şoseaua de centură.