Primăria Oradea va testa primul autobuz electric produs de o companie din România

Primăria Oradea va testa, timp de o lună, un autobuz electric lansat de compania producătoare de autovehicule de transport rutier şi persoane ATP Trucks Automobile din Baia Mare, prima companie românească ce construieşte un astfel de mijloc de transport cu emisii zero, a informat marţi municipalitatea.
AGERPRES - mar, 18 mai 2021, 21:59
Primăria Oradea va testa primul autobuz electric produs de o companie din România

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei, municipalitatea îşi doreşte în timpul testării să estimeze costurile de operare, dar şi investiţiile care ar fi necesare pentru ca astfel de autovehicule să se regăsească în parcul auto al SC Oradea Transport Local SA. Testarea nu înseamnă numai probarea pe circuitul oraşului, ci şi monitorizarea tuturor caracteristicilor tehnice ale autobuzului, dar şi a gradului de satisfacere a cerinţelor călătorilor, precizează sursa citată.

„Avem nevoie de know-how pentru a şti ce să alegem în viitor în ceea ce priveşte transportul electric, fără emisii, adică un transport verde. Este cert că în următoarea perioadă de finanţare europeană singurele autobuze care vor mai fi finanţate vor fi cele hibrid sau cele electrice. Şi atunci, avem ocazia să ne punem la curent cu cele mai noi tehnologii, pentru a învăţa ce înseamnă un astfel de autobuz şi a-l şti folosi, pentru a putea lua decizia cea mai bună. Eu sper ca orădenii să observe diferenţa între ceea ce înseamnă un autobuz electric şi unul normal”, a declarat primarul Florin Birta, citat în comunicat.

Primul prototip ATP Bus e-UpCity are o capacitate de 83 de locuri şi o lungime de 12,18 metri. În varianta de configuraţie specială, omologarea îi permite 95 de locuri. Are o autonomie de minimum 200 de kilometri în oraş, ce poate fi extinsă până la 360 de kilometri.

Te-ar mai putea interesa și
Eclipsă parțială de Soare vizibilă în vestul României
Eclipsă parțială de Soare vizibilă în vestul României
Sâmbătă, 29 martie 2025, Luna va acoperi o parte din discul solar în emisfera nordică, în cadrul unei eclipse parțiale de Soare de aproximativ patru ore, informează AFP. Fenomenul celest va......
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut încetarea suferințelor îngrozitoare ale civililor din Ucraina
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut încetarea suferințelor îngrozitoare ale civililor ...
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a cerut vineri încetarea suferințelor îngrozitoare cauzate ...
Trump spune că are nevoie de Groenlanda, SUA nu pot lăsa insula la cheremul Rusiei și Chinei
Trump spune că are nevoie de Groenlanda, SUA nu pot lăsa insula la cheremul Rusiei și Chinei
Statele Unite vor Groenlanda pentru pacea și securitatea internațională, a motivat vineri președintele american Donald ...
JD Vance acuză Danemarca că nu a dedicat resursele necesare pentru Groenlanda
JD Vance acuză Danemarca că nu a dedicat resursele necesare pentru Groenlanda
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a efectuat o vizită la Baza Spațială Pituffik din Groenlanda, vineri, și a pledat pentru ...