Primăria Sector 2 vrea să asigure la sănătate 100 de oameni cu probleme de sănătate. Banii vor fi plătiţi din bugetul local

13 08. 2024
card sanatate

În prezent, în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială Sector 2 sunt 409 persoane neasigurate la sănătate în risc de marginalizare socială. Persoanele neasigurate provin din familii numeroase cu venituri reduse, familii dezorganizate, monoparentale, romi, şomeri.

Cei care vor să le plătească Primăria Sector 2 CASS trebuie să îndeplinească toate condiţiile următoare:

  • să aibă domiciliul sau reşedinţa exclusiv pe raza administrativ-teritorială a sectorului 2 al municipiului Bucureşti,
  • să se încadreze în categoria persoanelor în risc de marginalizare socială,
  • să fie persoane neasigurate la sănătate, care nu sunt eligibile pentru a deveni coasigurat în sistemul de sănătate,
  • să se confrunte cu probleme de sănătate care necesită acordarea unor servicii şi tratamente
    medicale care sunt cuprinse în pachetul de bază de servicii medicale;

Cum vor fi selectate persoanele neasigurate pentru care Primăria Sector 2 va plăti asigurarea la sănătate

Primul pas: oamenii neasiguraţi la sănătate, cu domiciliul în sectorul 2, vor formula o cerere către Direcţia de Asistenţă Socială Sector 2, prin care solicită includerea în acest proiect prin care Primăria le plăteşte asigurarea socială la sănătate.
Evaluarea celor care vor să li se plătească asigurarea socială la sănătate se va face prin anchetă socială, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii în cadrul serviciului de specialitate al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Sector 2.

Personalul Direcţiei de Asistenţă Socială va tria persoanele neasigurate în funcţie de situaţia socio-economică şi problemele medicale pe care le au.

Şi o gafă în proiectul de hotărâre

„Plata se efectuează către titular sau după caz, mandatar doar în prezenţa unui reprezentant D.G.A.S.P.C. Sector 2 care îl va însoţi pe acesta la CASS în vederea achitării obligaţiilor ce revin pentru dobândirea calităţii de asigurat medical”

Informăm funcţionarii Primăriei Sector 2 că plata CASS de către neasiguraţii care vor să se asigure la sănătate se face la ANAF fie online, fie la sediile Administraţiei Finanţelor din teritoriu – în cazul nostru Administraţia Finanţelor sector 2.