Primăria Sectorului 6 a finalizat renovarea Școlii Gimnaziale Sfânta Treime, care acum e cea mai modernă unitate de învățământ din Capitală

Economica.net
24 07. 2020
scoala_bun_17215300_38737600

“Am finalizat, în timp record, această investiție importantă pentru infrastructura școlară din Capitală. Școala Gimnazială Sfânta Treime din Militari a fost singura unitate de învățământ din Sectorul 6 încadrată în clasa I de risc seismic, așadar a devenit o prioritate a mandatului meu. Am luat imediat toate măsurile necesare pentru a nu pune în pericol siguranța elevilor care învață în această unitate, dar, în același timp, nici nu le-am blocat procesul educational, pe parcursul lucrărilor de consolidare. Astăzi, sunt bucuros să vă prezint o școală modernă, care îndeplinește cele mai exigente cerințe din punct de vedere tehnic, dar și educațional. Această unitate de învățământ devine standardul pentru Sectorul 6 și cred că poate deveni un model nu numai pentru București, cât și pentru toată țara”, a declarat Gabriel Mutu.

Clădirea cu valoare istorică, construită în anul 1969, are parter și două etaje, iar din vechea amenajare a fost păstrată și recondiționată o lucrare tip mozaic. Restul a fost integral modernizat: pardoseala este antibacteriană, ușile specifice – tratate antifoc, mobilierul din clase este realizat dintr-un material durabil, werzalit, grupurile sanitare în același concept, aplicat în toate școlile din Sectorul 6, cu echipamente care permit igienizarea fără atingere, iar finisajele și dotările sunt de cea mai bună calitate.

Toate sălile de curs au fost dotate cu table inteligente, interactive, cu video-proiectoare și  laptopuri. Sistemul de iluminat este LED, astfel încât consumul să fie cât mai redus, iar apartaura și materialele laboaratoarelor sunt de ultimă generație.

Aproape 700 de elevi vor beneficia, din această toamnă, de investiția realizată de autoritatea locală, prin Administrația Școlilor Sector 6.