Primăria Timișoara a recepționat primele două autobuze electrice dintr-un lot de 44 cumpărate cu sprijinul Ministerului Dezvoltării

26 12. 2022
Autobuze electrice Timisoara

”Primele două autobuze au ajuns în seara asta la Timişoara. Încă două sunt pe drum şi le aşteptăm să ajungă în câteva zile. În ianuarie urmează probe şi verificări tehnice, instruirea personalului, recepţia şi înmatricularea autobuzelor. Dacă nu sunt probleme tehnice, din februarie, vom putea circula cu ele. În total, sunt 44 de autobuze electrice cumpărate prin fonduri europene, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării. Cu fonduri europene schimbăm toată flota de transport public: 150 de autobuze electrice, tramvaie şi troleibuze”, a scris, luni, Dominic Fritz, pe Facebook, relatează News.ro.

Cele 44 de autobuze electrice pentru Timişoara, având fiecare lungimea de 18 metri, costă, împreună cu 15 staţii de încărcare rapidă şi 44 de staţii de încărcare lentă, 193 de milioane lei cu TVA.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a început demersurile pentru cumpărarea lor pe bani europeni încă din februarie 2019, dar prima licitaţie a eşuat. În vara lui 2021, în august, a fost anunţat câştigătorul licitaţiei care a fost reluată, firma Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret AS din Turcia, şi a fost semnat contractul cu Primăria Timişoara.

Recent, primarul Dominic Fritz a anunţat că a fost aprobată cererea de finanţare prin PNRR pentru alte 55 de mijloace de transport noi electrice pentru Timişoara.

Noile autobuze sunt vopsite în galben şi negru. Până acum, mijloacele de transport în comun care circulau în Timișoara erau vopsite în alb și violet. Fosta administraţie a ales iniţial culorile alb-violet, însă actuala administraţie a decis să le schimbe în galben-negru.