Primăria unui oraş despăgubeşte şoferii care au suferit avarii la maşini din cauza gropilor din carosabil

Economica.net
28 01. 2019
strazi_bucuresti_48875900

„Eu îmi cer scuze faţă de reşiţeni pentru modul în care arată oraşul acum iar pe cetăţenii nemulţumiţi, care pot dovedi fără echivoc că au suferit avarii la maşini din cauza gropilor din carosabil, în oraş, Primăria Reşiţa îi va despăgubi. Trebuie să înţelegem şi faptul că nu ne poate fi imputat nouă felul în care s-a asfaltat până la venirea noastră în primărie”, a afirmat Ioan Popa.

Zonele grav afectate în această iarnă sunt cele care au fost reabilitate în perioada 2012 – 2014, în timpul fostei administraţii, cum sunt zona Moroasa, strada Zimbrului şi bulevardul Muncii, sau în anii ’90, cum sunt calea Timişoarei, bulevardul Revoluţia din Decembrie 1989 ori strada G.A. Petculescu, a precizat primarul municipiului.

Tronsonul Renk – Muncitoresc este prevăzut în proiectul de reabilitare – tramvaie, care va fi refăcut complet. În acelaşi proiect de reabilitare urbană, depus de Primăria Reşiţa pe fonduri europene, este cuprinsă şi calea Timişoarei. Până atunci, însă, singura soluţie o reprezintă peticirea şi plombarea asfaltului, a subliniat primarul Reşiţei.

„Reşiţenii trebuie să mai aibă răbdare un an, până când vom demara lucrările la acest proiect. Deocamdată, am început să decapăm gropile din oraş, am pornit şi staţia de asfalt, căreia îi trebuie între 48 şi 56 de ore pentru a aduce asfaltul la temperatura necesară. Am sunat la toate staţiile de asfalt din judeţ, dar şi din Timiş, însă nimeni nu le are pornite. Am fi luat asfalt din altă parte. În consecinţă, am pornit staţia noastră. După părerea mea, în două sau trei săptămâni, oraşul va fi pus la punct”, a susţinut Popa.

Serviciul public de întreţinere şi reparare a patrimoniului din Primăria Reşiţa a lucrat în această iarnă cu peste 100 de angajaţi. S-au consumat, până în prezent, 128 de tone de clorură de calciu şi 982 de tone de sare. Material antiderapant, cum este nisipul, s-a folosit în cantitate de 156 de tone, doar în zone aflate în pantă, cum sunt Triajul, Dealul Crucii, Driglovăţ, Butovăţ, unde nu exista riscul de a înfunda canalizarea oraşului. Maşinile Primăriei Reşiţa au efectuat în total 23.157 km, toate având GPS pe utilajele folosite.

„Am avut una dintre cele mai complexe ierni din ultimii 20 de ani în Reşiţa, când a nins pe o perioadă lungă de timp, atât în luna decembrie a anului trecut, cât şi în prima lună din acest an. Pe parcursul acestei zile s-a început pregătirea pentru plombarea carosabilului iar de marţi se va trece la plombare prin tehnologia de aplicare în straturi succesive sub presiune, în zonele afectate. Din 31 ianuarie, se va plomba cu asfalt cald, în zonele unde este necesară intervenţia. Se va acţiona în trei schimburi, inclusiv în perioada de week-end, pentru a crea cât mai puţin disconfort în traficul rutier”, a declarat primarul Ioan Popa.