Primarii de comune au cerut Guvernului pensii şi salarii mai mari: „Avem primari care nu-şi pot plăti avocaţii”
La Palatul Parlamentului a avut loc cea de-a XX-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România, cu caracter aniversar, fiind invitaţi şeful PSD, Liviu Dragnea, şeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, premierul Sorin Grindeanu, precum şi mai mulţi miniştri ai Cabinetului său.
Reuniţi la prezidiu, politicienii şi demnitarii au avut discursuri care au provocat ropote de aplauze în sală, în special când erau atinse subiecte precum incompatibilitatea aleşilor şi salariile lor. Pe rând, liderii PSD şi miniştrii au venit la tribună pentru a-şi prezenta viziunea asupra noii administraţii locale, o temă centrală fiind cea a banilor.
„Vreau să exprim respectul meu pentru ceea ce faceţi, pentru faptul că rezistaţi şi ţineţi vie această flacără a speranţei în comunităţile pe care le conduceţi (…). Salarizarea în rândul funcţionarilor a crescut, urmează salarizarea primarului”, a spus Liviu Dragnea, ale cărui afirmaţii au fost primite cu aplauze entuziaste din sală. Materialul integral pe News.ro