Primarii greci vor suspenda serviciile în semn de protest contra austerităţii

Economica.net
13 07. 2013
oia_santorini_greece_1600x1200_93221700

Uniunea Centrală a Municipalităţilor din Grecia a votat vineri în favoarea acţiunilor de protest între 15 şi 17 iulie, în timp ce parlamentul se pregăteşte să voteze săptămâna viitoare noi măsuri cerute de creditorii Atenei pentru a primi o nouă tranşă de împrumut de urgenţă de 6,8 miliarde de euro /8,9 miliarde dolari/. Protestul este considerat neobişnuit întrucât apelurile la grevă sunt de obicei făcute de sindicatele ce reprezintă angajaţii, notează AP.

Guvernul a promis că va concedia 15.000 de angajaţi din sectorul public până la sfârşitul anului 2014 şi va transfera alţi 12.500 în alte posturi în acest an.