Primarii: Ideea ca ANAF să colecteze taxele pe proprietate contravine descentralizării

Şefii administraţiilor locale, indiferent de apartenenţa politică, se declară idignaţi de posibilitatea ca ANAF să colecteze impozitele pe proprietate, spunând că ideea contravine descentralizării cerute de autorităţile locale şi că ar reprezenta "bomboana de pe colivă".
Economica.net - vin, 24 aug. 2012, 12:36
Primarii: Ideea ca ANAF să colecteze taxele pe proprietate contravine descentralizării

Posibilitatea ca ANAF să colecteze taxele pe proprietate, în numele autorităţilor locale, este menţionată în scrisoarea suplimentară de intenţie agreată la începutul lunii august de autorităţile române cu Fondul Monetar Internaţional.

Majoritatea primarilor se tem însă că dacă ANAF va colecta aceste taxe şi impozite banii nu ar mai ajunge integral în bugetele locale sau nu vor fi primiţi la timp. Aceasta, în condiţiile în care cel puţin 20 la sută din bugetul primăriilor provine din banii încasaţi din astfel de taxe.

De asemenea, în eventualitatea în care ANAF va prelua colectarea taxelor şi impozitelor pe proprietate şi mijloace de transport, primăriile ar putea fi obligate să disponibilizeze angajaţi de la direcţiile de venituri.

– Primarul Bistriţei: La cât de multe tâmpenii se întâmplă, aceasta ar fi bomboana de pe colivă

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu (PSD), consideră că intenţia ANAF de a prelua de la primării colectarea impozitelor pe proprietate este o idee „proastă”, care nu face altceva decât să contravină ideii de descentralizare cerută de autorităţile publice locale.

„La cât de multe tâmpenii se întâmplă, aceasta ar fi bomboana de pe colivă. Dacă ANAF va colecta aceste taxe şi impozite, nu ne va mai da banii la timp. Îi va folosi pentru te miri ce alte scopuri. E o idee proastă care contravine descentralizării pe care noi, autorităţile publice locale, o tot cerem. Tot ce e centralizat e prost la fel. Noi cerem demult şi ca marii contribuabili să revină la primării, nu să plătească taxele şi impozitele direct la ANAF, să ne lase să gestionăm noi resursele în folosul comunităţilor pe care le conducem fiindcă de aceea am fost aleşi”, a declarat Creţu.

El spus că, în eventualitatea în care ANAF va prelua colectarea taxelor şi impozitelor pe proprietate şi mijloace de transport, va fi obligat să disponibilizeze angajaţi de la Direcţia de venituri a Primăriei.

„Fireşte că va trebui să dăm afară angajaţi de la Direcţia de venituri a Primăriei Bistriţa care se ocupă acum de încasarea acestor taxe. Să nu îşi imagineze cineva că bistriţenii vor merge la Bucureşti să le achite. ANAF va trebui să înfiinţeze structuri teritoriale ca să poată încasa aceste taxe. Totuşi, sper că nu se va întâmpla aşa ceva. E o aberaţie”, spune Ovidiu Creţu.

Potrivit raportului de activitate al primarului Bistriţei pentru anul 2011, în cursul anului trecut municipalitatea a încasat din impozite şi taxe pe proprietate suma de 18,5 milioane de lei, iar din taxe pe mijloace de transport încă 5,3 milioane de lei, în total peste 23,8 milioane de lei.

Având în vedere că veniturile Primăriei Bistriţa s-au cifrat, în 2011, la 159 de milioane de lei, banii proveniţi din impozite şi taxe pe proprietate şi pe mijloace de transport reprezintă peste 15 la sută din veniturile totale încasate de municipalitate.

Potrivit Primăriei Bistriţa, la capitolul impozite şi taxe pe proprietate s-au făcut următoarele încasări: impozit pe clădiri persoane fizice – 4,2 milioane de lei, impozit pe teren persoane fizice – 571.621 lei, impozit/taxă pe clădiri persoane juridice – 10,9 milioane de lei, impozit/taxă pe terenuri persoane juridice – un milion de lei. De asemenea, s-a mai încasat impozit pe teren extravilan – 378.592 de lei şi taxe judiciare de timbru – 1,4 milioane de lei.

Din taxa pe mijloace de transport de la persoane fizice, Primăria Bistriţa a obţinut peste 3 milioane de lei, iar din aceeaşi taxă încasată de la persoane juridice încă 2,3 milioane de lei.

– Primarul Clujului: Resping o asemenea soluţie; ar încălca principiul autonomiei locale

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, respinge şi el propunerea ca ANAF să încaseze impozitele pe proprietate în locul primăriilor, considerând că se încalcă principiul autonomiei locale.

„O asemenea propunere, ca ANAF să încaseze impozitele pe proprietate în locul primăriilor, nu este benefică, resping o asemenea soluţie. Primarii au cel mai mare interes în încasarea impozitelor pentru că ei trebuie să poată finanţa proiectele din bugetul local, nu cei de la Bucureşti, de la Ministerul Finanţelor, să ia o decizie. Colectarea acestor impozite de către ANAF s-a făcut până în 1999, iar după ce operaţiunea a trecut la primării s-a constatat o creştere a veniturilor”, a spus Boc.

Potrivit acestuia, o decizie de colectare a impozitelor de către ANAF ar încălca, pe de altă parte, şi principiul autonomiei locale.

„ANAF să se ocupe de colectarea banilor la bugetul naţional, unde sunt găuri mari încă. Odată banii încasaţi de ANAF, la Bucureşti, nu mai avem certitudinea că se vor întoarce toţi la Cluj-Napoca sau la primării. Se încalcă principiul autonomiei locale”, a afirmat Emil Boc.

Impozitul pe proprietate în municipiul Cluj-Napoca reprezintă opt la sută din veniturile încasate la bugetul local, suma estimată pentru anul 2012 fiind de 80 de milioane de lei.

Bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru acest an este de 962 de milioane de lei.

La rândul său, Mircea Moroşan (PDL), primarul oraşului Huedin, unde trăieşte o importantă comunitate de romi, spune că aşteaptă detalii privind încasarea impozitelor pe proprietate de către ANAF.

„Trebuie să ştim exact cine ce face, ce se întâmplă cu banii colectaţi de ANAF, dacă rămân toţi la primării sau un procent va merge la Bucureşti. Dacă ANAF ar colecta, iar banii ar rămâne toţi la primării ar fi foarte bine, dar noi, primarii din opoziţie, ne aşteptăm la ce e mai rău”, a spus Moroşan.

Potrivit acestuia, un sfert din bugetul local al oraşului, care este de opt milioane de lei, provine din impozitul pe proprietate, iar gradul de încasare este de circa 70 la sută.

„Noi am făcut o analiză la nivelul Primăriei Huedin privind gradul de încasare a impozitelor pe proprietate între romi, pe de-o parte, care au palate în Huedin şi maşini scumpe, şi cetăţenii români şi maghiari. A reieşit că romii şi-au achitat aceste impozite în proporţie de 62 la sută, în timp ce românii şi maghiarii de peste 75 la sută”, a afirmat Moroşan.

Potrivit acestuia, în cadrul Primăriei Huedin se ocupă de taxe şi impozite cinci funcţionari care, în cazul în care activitatea de colectare a impozitelor va fi preluată de ANAF, vor fi redistribuiţi.

„Avem un număr de 18 posturi lipsă în organigramă, deci cei cinci funcţionari de la taxe şi impozite ar avea unde să fie redistribuiţi”, a spus Moroşan.

– Primarul Devei: Nu există cadrul legal pentru preluarea colectării impozitelor pe proprietate de către ANAF

Primarul din Deva, Petru Mărginean (PC), susţine că preluarea colectării impozitelor pe proprietate de către ANAF nu se poate realiza fiindcă nu există cadrul legal.

„Astea sunt vorbe, nu este logic, nu există cadru legal. Orice schimbare de acest fel se realizează prin legi, nu prin propuneri şi scrisori ale unor foruri, indiferent că sunt FMI, Banca Mondială sau cum or mai fi. Tehnic este aproape imposibil şi deloc eficient”, a spus Mărginean.

La rândul său, directorul economic al Primăriei Deva, Viorica Nicula, spune că această propunere a mai fost testată în urmă cu câţiva ani şi s-a demonstrat a fi o soluţie greşită.

„Aceste venituri sunt venituri proprii ale primăriilor şi sunt reglementate de Codul Fiscal. Au mai existat propuneri în acest sens în urmă cu 12 – 15 ani şi nu a mers. S-a dovedit atunci că nu exista interes de colectare din partea celor de la autoritatea naţională fiindcă erau banii administraţiilor locale. Statistic e demonstrat că atunci când aceste impozite sunt colectate de autorităţile locale eficienţa creşte”, a afirmat Viorica Nicula.

Totodată, Nicula a spus că din anul 1999 aceste impozite sunt colectate de către administraţiile locale, iar pe aceste bugete sunt angajate credite pe termen lung pe care le-au accesat primăriile şi care sunt rambursabile în mai mulţi ani.

La nivelul Primăriei Deva, din totalul veniturilor proprii de 87 de milioane de lei, circa 10 milioane sunt reprezentate de veniturile pe proprietate. În 2011, gradul de colectare a veniturilor pe proprietate a depăşit 90 la sută.

– Primarul din Târgu Mureş: Primarii nu pot accepta să fie cobaii unor guverne care să facă experimente pe ei

Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea (PDL), consideră şi el că ideea preluării colectării taxelor pe proprietate de către ANAF ar însemna „exact opusul principiului descentralizării” şi chiar „un experiment” făcut de Guvern pe seama administraţiei publice locale.

El a arătat că Asociaţia Municipiilor din România, unde este vicepreşedinte, nu a fost consultată în acest sens şi că îi cere public ministrului de Finanţe să nu ia nicio măsură de acest fel înainte de a consulta acest for.

„Nu acceptăm, nu ştiu dacă pot face chiar aşa, să fim cobaii unor guverne, să se facă experimente pe noi. Nu are de ce prelua ANAF, primăriile trebuie să colecteze aceste taxe, conform legii. Nu cred că poate prelua ANAF, dacă o face, ar avea posibilitatea să ne amâne virarea banilor sau chiar să ascundă din sume. E o idee prin care se centralizează totul, exact opusul principiului descentralizării. Nu cred că pot face aşa ceva. Îi cer public ministrului de Finanţe să consulte Asociaţia Municipiilor din România înainte de a lua o măsură de acest fel, să nu ia nicio decizie fără consultarea AMR. Asociaţia Municipiilor din România nu a fost consultată, nimeni nu ştie de existenţa vreunui astfel de proiect”, a spus Florea.

El a adăugat că, dacă ANAF doreşte să aibă un control asupra colectării acestor taxe, ca să depisteze proprietăţile multiple şi să le impoziteze diferenţiat, administraţia publică locală îi poate pune la dispoziţie baza cu datele privind proprietăţile „şi n-au decât să opereze orice soft vor pe ele”.

Florea a apreciat că o astfel de măsură ar încalca grav principiul autonomiei administraţiei publice locale, subliniind faptul că, de când colectarea a fost preluată de primării, din 1997, gradul de încasare este mult mai bun ca înainte.

Potrivit acestuia, există o serie de taxe care se colectează din Mureş – precum taxa de viciu şi taxa de mediu – care ar trebui direcţionate şi spre primării, în proporţie de 60 la sută, „nu să fie la discreţia miniştrilor”.

„Şi administraţiile publice locale au ajutat România să treacă prin criză. Zece la sută din impozitul pe venit nu ni s-a dat înapoi nici acum. E revoltător că taxele notariale au fost luate de la primării, se duc şi îmbogăţesc cabinetele notariale: acestea iau 80 la sută şi doar 5 la sută administraţia publică locală, iar restul Guvernul. Dacă se ia o astfel de măsură, nu se rezolvă nimic, din contră, se creează suspiciuni. N-ar fi corect să se închidă toate pe bugetul primăriilor: dacă nu-s bani de salarii, să ia de la acestea. Dimpotrivă, eu cred că descentralizarea financiară e obligatorie”, a arătat el.

Întrebat ce se va întâmpla cu angajaţii care colectau aceste taxe, dacă ANAF va prelua colectarea taxelor pe proprietate, Florea a spus că fiecare primărie trebuie să-şi „recalibreze personalul” în perioadă de criză, iar o serie de administraţii publice locale – printre care şi cea pe care o conduce – au optat deja pentru externalizarea unor servicii.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Primăriei Târgu Mureş, veniturile din taxele pe proprietate – din impozitele pe clădiri şi terenuri şi taxele pe mijloacele de transport – au reprezentat 39,5 la sută din totalul veniturilor municipalităţii, având un grad de colectare de 94 la sută.

– Primarul Zalăului: Ar fi o greşeală, mai ales că vorbim tot timpul despre descentralizare

La rândul său, primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu (PNL), crede că preluarea de la primării de către ANAF a colectării impozitelor pe propietatear fi „o greşeală” şi că, în condiţiile în care se vorbeşte mereu despre descentralizare, această măsură ar fi exact opusul.

„Am auzit că ANAF ar putea prelua colectarea de la primării a impozitelor pe proprietate, dar din punctul meu de vedere este o greşeală această intenţie, mai ales că vorbim tot timpul de descentralizare, iar această măsură, dacă s-ar pune în practică, ar însemna total opusul. Administraţia locală s-a străduit să pună la punct posibilităţi de plată şi de colectare a impozitelor şi taxelor locale, gestionează situaţiile contribuabililor şi deţine evidenţe ale acestora”, spune Radu Căpîlnaşiu.

Potrivit acestuia, de la începutul anului şi până în 31 iulie Serviciul Impozite şi Taxe Locale al Primăriei Zalău a colectat de la persoane fizice suma de 2,1 milioane de lei – la capitolul impozit pe clădiri, prevederile bugetare pentru anul în curs fiind de 2,9 milioane de lei. La acelaşi capitol, de la persoane juridice a fost încasată suma de aproximativ 6,1 milioane de lei, prevederile bugetare pentru întreg anul fiind de 8,7 milioane de lei.

La capitolul impozit pe terenuri, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie, de la persoanele fizice din Zalău s-au colectat impozite şi taxe în total de 169.000 de lei, prevederile bugetare pentru întreg anul fiind de 203.000 de lei De la persoanele juridice, la acelaşi capitol, s-a încasat suma de 472.500 de lei, în timp ce prevederile bugetare pentru 2012 sunt de 586.000 de lei.

Referitor la impozitul pe mijloacele de transport deţinute de cetăţeni, edilul a spus că, până în 31 iulie, s-a încasat de la persoane fizice suma de 1,8 milioane de lei, prevederile bugetare pentru întreg anul fiind de 2,7 milioane de lei. De la persoanele juridice, în acelaşi interval de timp, s-au colectat impozite pe mijloace de transport deţinute în valoare de 972.000 de lei, prevederile bugetare pentru întreg anul fiind de 1,7 milioane de lei.

– Primarul Braşovului: Este o idee năstruşnică şi absurdă

Primarii mai multor localităţi braşovene, precum Braşov, Râşnov sau Predeal, consideră şi ei că posibilitatea ca ANAF să colecteze taxele pe proprietate este „o idee năstruşnică şi absurdă”, în condiţiile în care impozitul pe proprietate reprezintă sursa principală de venit la bugetele locale.

„Este o idee năstruşnică, în condiţiile în care se doreşte o autonomie bugetară. Gradul de colectare pe municipiu este de 97 la sută din impozitul pe proprietate. Măsura poate însă să aibă aspecte pozitive sau negative, în funcţie de ce se are în vedere cu asta. Dar dacă ne gândim la o autonomie bugetară, atunci cred că este o idee proastă”, afirmă primarul municipiului Braşov, George Scripcaru (PDL).

Primăria Braşov a încasat, în primele şapte luni ale acestui an, din impozite pe clădiri, terenuri şi autoturisme, de la persoane fizice şi juridice, 114,2 milioane de lei, faţă de 110,3 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului 2011.

Nici primarul din Predeal nu este încântat de idee, spunând că va analiza la momentul potrivit acest aspect.

„Dacă ANAF ar prelua colectarea impozitului, primăriile nu ar mai putea funcţiona. Veniturile unei primării se bazează cu priopritate pe taxele de la agenţii economici. La Predeal, gradul de colectare este undeva la 60-70%”, spune Liviu Cocoş (PNL), primarul Predealului.

Adrian Veştea (PNL), primarul localităţii Râşnov, consideră că o astfel de măsură ar fi absurdă, dorindu-se astfel centralizarea bugetară.

„E o măsură absură, deoarece să centralizezi absolut totul şi ulterior tot ce va însemna alocare de fonduri nu va mai reflecta situaţia din teren. Cu cât ai în administrare mai multe clădiri şi mai multe maşini trebuie să acorzi celor care plătesc impozite mai multe condiţii, cum ar fi să asfaltezi străzi. Pare o măsură gândită de persoane care nu se gândesc deloc la autorităţile locale”, afirmă Veştea, precizând că venitul principal al primăriilor este tocmai cel colectat în urma impozitelor pe proprietate.

– Primarul Ploieştiului: Motivul că astfel ANAF ar avea acces mai uşor la bazele de date nu se susţine

Primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu (PSD), spune că eventuala colectare a taxelor şi impozitelor pe proprietate de către ANAF ar „influenţa nefavorabil” colectarea taxelor şi impozitelor şi ar contrazice măsurile privind descentralizarea administraţiei luate în ultimii ani.

„Această acţiune nu va face altceva decât să influenţeze nefavorabil colectarea taxelor şi impozitelor locale. Motivul că astfel ANAF ar avea acces mai uşor la bazele de date nu se susţine, pentru că acest acces există deja, o recentralizare, din punctul meu de vedere, nu ar face altceva decât să contrazică acţiunea de descentralizare pe care noi o desfăşurăm începând din 1989”, spune primarul municipiului Ploieşti.

Horia Tiseanu (PDL), primarul celui de-al doilea municipiu din judeţul Prahova, este şi el de părere că eventuala colectare a taxelor şi impozitelor locale de către ANAF nu este oportună.

„Nu cred că o asemenea măsură ar fi bună, pentru că nu s-ar mai putea vorbi de descentralizate, ci ar fi mai degrabă o centralizare. Dacă ne gândim la autonomia locală, cred că este bine să păstrăm sistemul actual. Cred că ANAF se descurcă şi aşa destul de greu şi asta ar fi o sarcină în plus pentru cei de acolo”, afirmă primarul municipiului Câmpina.

– Viceprimarul Slatinei: Nu e normal să primim banii când vrea ANAF

Viceprimarul din Slatina, Minel Prina (PSD), spune că nu i se pare normal ca impozitele pe locuinţe să fie colectate de ANAF.

„Din punctul meu de vedere, o asemenea propunere nu este în regulă. Nu mi se pare normal ca impozitele pe clădiri să fie colectate la ANAF pentru că noi depunem eforturi mari să străngem banii ca să putem investi ulterior în proiecte pentru oraş. Noi am reuşit anul trecut să colectăm 85% din impozite de la contribuabili şi am strâns 270 de miliarde de lei vechi din impozitele pe clădiri şi terenuri. Noi ne-am creat o structură eficientă de colectare a banilor, sunt aproximativ 20 de angajaţi care sunt angrenaţi în acestă activitate, iar cu aceştia nu ştim ce s-ar întîmpla în aceste condiţii. În plus, nu mi se pare normal să primim banii când vrea ANAF-ul, pentru că noi avem nevoie de bani în fiecare zi”, a precizat Minel Prina.

El a mai spus că, din punctul său de vedere, Guvernul ar trebui să ia această măsură în cazul primăriilor de la ţară, „unde gradul de colectare este scăzut, nu în municipii, unde gradul de încasare este mare”.

– Primarul Craiovei: Nu ştim dacă ANAF se va implica suficient pentru a colecta impozitele pentru noi

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), critică şi ea ideea ANAF.

„În principiu nu suntem de acord cu această propunere pentru că nu ştim dacă ANAF se va implica suficient de mult pentru a colecta impozitele pentru noi. La Craiova, ce-i drept, anul trecut nu s-au colectat prea mulţi bani, iar în plus 80% din impozite au fost calculate în mod greşit. Noi avem un plan şi considerăm că putem, cu ajutorul tehnicienilor în domeniu, să reglementăm această problemă poate mai bine decât ANAF. Cu angajaţii nu am avea o problemă în situaţia în care ANAF ar colecta aceste impozite pentru că aceştia pot fi mutaţi la alte servicii, unde nu avem personal suficient”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

– Primarul Vasluiului: E o tâmpenie ca ANAF să preia colectarea impozitelor pe proprietate, ne întoarcem la hipercentralizare?

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl (PSD), se declară indignat de intenţia ca ANAF să preia colectarea impozitelor pe proprietate, considerând că este „o tâmpenie” care va afecta semnificativ bugetul local.

„Este o tâmpenie să preia ANAF colectarea impozitelor pe proprietate. Unde mai este autonomia locală de care tot vorbim de ani de zile? Ne întoarcem din nou la hipercentralizare? Păi dacă se ia această măsură, atunci desfiinţăm circumscripţiile financiare şi ne ducem cu toţii acasă. Ce o să facem de acum? O să ne ducem din nou cu căciula în mână la Finanţe poate ne mai dă şi nouă câte-un leu? Nu-i corect dacă se gândeşte aşa, mai ales că noi ne-am făcut un program de colectare a acestor venituri, care se fac sursă sigură de venit la bugetul local”, spune primarul municipiului Vaslui.

Autorităţile vasluiene susţin, însă, că preluarea colectării impozitelor de către ANAF nu ar duce la disponibilizări în rândul angajaţilor, întrucât Primăria Vaslui funcţionează în prezent cu jumătate din normativul de personal, astfel încât personalul de la Serviciul Financiar ar putea fi redistribuit către alte sectoare de activitate.

– Primarul Sucevei: Cel mai corect şi just este actualul sistem de colectare a taxelor

Primarul Sucevei, Ion Lungu (PDL), susţine că sistemul actual de încasare a taxelor de proprietate şi de colectare a acestora de către administraţiile locale este sistemul „cel mai corect şi just”.

El a arătat că va putea comenta mai mult doar dacă va exista o propunere clară care să precizeze exact care ar putea fi taxele ce ar urma să fie colectate de ANAF în numele autorităţilor locale, dacă este vorba despee taxele restante sau de taxele care urmează să fie achitate.

„În ceea ce priveşte taxele pe proprietate consider că cel mai corect şi just este sistemul de azi”, a spus primarul.

El a arătat că în ultimii ani s-a îmbunătăţit colectarea taxelor pe proprietate de la persoanele fizice, dar că a scăzut gradul de încasare de la persoanele juridice, în special ca urmare a procedurilor de insolvenţă care au fost declanşate în cazul mai multor societăţi.

La mijlocul acestui an, execuţia bugetară a fost de 114 milioane de lei, iar veniturile proprii ale Primăriei au fost de 61 de milioane de lei, din care din impozitele pe proprietăţi la bugetul local s-au adunat 16,75 milioane de lei.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar putea prelua de la primării colectarea impozitelor pe propietate, după ce Guvernul a decis în iulie ca taxarea să se realizeze în funcţie de destinaţie, şi nu de calitatea proprietarului clădirii sau al terenului.

Taxele pe proprietate sunt reprezentate în principal de impozitele pe clădiri şi terenuri şi taxele pe mijloacele de transport.

„Vom studia posibilitatea ca ANAF să colecteze taxele pe proprietate, în numele autorităţilor locale”, se arată în scrisoarea suplimentară de intenţie agreată la începutul lunii august de autorităţile române cu Fondul Monetar Internaţional.

În luna iulie, Guvernul a modificat baza de impozitare, iar taxarea va varia în funcţie de utilizarea proprietăţii, circuit comercial sau privat, şi nu de natura proprietarului, persoana fizică sau persoană juridică, aşa cum se calcula până în prezent.

În aceste condiţii, impozitul plătit de o persoană fizică sau o firmă ar putea fi similar dacă imobilele deţinute au aceeaşi destinaţie.

Anul trecut, autorităţile locale au încasat din taxele pe proprietate circa aproape 4 miliarde de lei, iar pentru acest an se estimează o creştere a încasărilor cu 4,5%, la 4,2 miliarde lei.

Decizia de transfer a colectării acestor taxe de la autorităţile locale la ANAF ar putea avea legătură cu noul departament privind controlul marilor averi, care ar putea accesa astfel direct o importantă bază de date.

Tot în scrisoarea de intenţie se menţionează că ANAF caută finanţare pentru a achiziţiona sisteme IT la departamentul de control al marilor averi necesare pentru analiza de risc.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...