Primarul Bacăului vrea să emită obligațiuni municipale oferite populației, prin care să refinanțeze datoriile orașului. La final, rămân zeci de milioane de lei, anual, pentru investiții

„Voi propune colegilor din Consiliul Local să emitem obligațiuni municipale prin care să refinanțăm toate datoriile municipiului Bacău, datorii adunate în ultimii zeci de ani. Prin emiterea lor, vom rambursa împrumuturile vechi. Vom asigura în primii ani economii la bugetul local de aproximativ 20 de milioane de lei/ anual”, scrie primarul Lucian Stanciu Viziteu pe Facebook. 
Ion Dobreanu - J, 12 aug. 2021, 22:36
Primarul Bacăului vrea să emită obligațiuni municipale oferite populației, prin care să refinanțeze datoriile orașului. La final, rămân zeci de milioane de lei, anual, pentru investiții

sursă foto: Ziua de Bacău

Soluția aceasta de finanțare a mai fost utilizată în România, cu diferența că s-a apelat la sistemul bancar, care a făcut o ofertă Primăriei. Riscul în astfel de operațiuni este însă că randamentul obligațiunilor ar putea fi unul mai mare decât ar putea fi cel obținut de la populație.

În cazul de față, există șansa să vină mai mulți investitori, deoarece întreaga operațiune se face direct pe Bursa de Valori București.

Viziteu susține că aceasta este „cea mai transparentă și cea mai convenabilă opțiune, atât pentru municipalitate cât și pentru cei care doresc să cumpere aceste obligațiuni – adică românii!”.

Operațiunea făcută prin intermediul bursei elimină costurile suplimentare de intermediere și  garantează eficientizarea emisiunii. Procedura la care dorește să apeleze municipalitatea este transparentă și avizată de ASF, și  înlocuiește formula considerată clasică  – credit negociat de un primar sau de un consiliul local cu o bancă.

Primăria estimează că va avea în primii ani fonduri importante la dispoziție, bani ce vor putea fi duși către dezvoltare.

Românii vor putea cumpăra aceste obligațiuni la o dobândă de aproximativ 3 ori mai mare decât le oferă banca la depozite. În plus, dobânzile din astfel de operațiuni nu vor fi impozitate.

Calculele făcute de experții primăriei arată că dacă această operațiune va reuși, se asigură în primii ani economii la bugetul local de aproximativ 20 de milioane de lei/ anual.

Conform spuselor lui Viziteu, „daca obligațiunile emise vor fi de tip «bullet» (deci cu rambursarea integrala a principalului la maturitate), atunci în fiecare an până la maturitate se vor face economii de zeci de milioane de lei anual, prin simplul fapt că se degrevează bugetul local în fiecare an de totalul sumelor reprezentând rambursarea ratelor de capital către bănci (așa cum are ea loc acum, în fiecare lună sau trimestru). Practic, se transferă integral sarcina financiară a capitalului împrumutat către maturitate”.

„La maturitate, capitalurile necesare vor fi asigurate printr-o operațiune de tip «roll-over», care să asigure prin intermediul unui program prestabilit de emisiuni succesive de obligațiuni, nu doar capitalurile care trebuie rambursate (aferente primei emisiuni), ci și sumele necesare co-finanțării proiectelor europene din exercițiul următor (și/sau din PNRR, daca va fi cazul de cofinanțare)”.

Întrebat de Economica.net care va fi costul exact al cuponului de obligațiuni, Viziteu spune că „acesta va fi stabilit de piață, direct si transparent pe BVB, pe parcursul perioadei de subscriere, printr-un mecanism similar «licitației olandeze» inverse, pe baza cererii si a ofertei”.

Viziteu ne-a explicat și de ce apelează acum la această modalitate. „Pentru că nevoile comunității sunt uriașe și că băcăuanii nu mai pot aștepta zeci de ani până când orașul va fi cu adevărat modernizat.

Viziteu este unul dintre primarii cu studii economice, el având un doctorat în economie în Franța.

Te-ar mai putea interesa și
Declarații de ultima oră ale premierului Bolojan! Cum va fi adoptat pachetul II de măsuri fiscal-bugetare și ce se va întămpla cu pensiile magistraților
Declarații de ultima oră ale premierului Bolojan! Cum va fi adoptat pachetul II de măsuri fiscal-bugetare și ce se va ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că pachetul 2 de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului nu poate fi adoptat decât prin asumarea răspunderii Guvernului şi speră că va fi adoptat......
Președintele Senatului, Mircea Abrudean: Taxa pe tranzacțiile către firmele afiliate este un pas important spre echitate fiscală şi tratament egal între companiile româneşti şi multinaţionale
Președintele Senatului, Mircea Abrudean: Taxa pe tranzacțiile către firmele afiliate este un pas important spre echitate ...
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că introducerea unei taxe pe tranzacţiile excesive dintre firmele ...
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului depășește 65.000 de tone. Compania susține că nu există riscul unei autoaprinderi
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului depășește 65.000 de tone. Compania susține că nu există riscul ...
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), necesar pentru termocentrala de la Paroşeni, depăşeşte ...
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că Rusia va încerca să introducă în discuțiile privind viitorul Ucrainei reducerea prezenței trupelor SUA în Europa
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că Rusia va încerca să introducă în discuțiile privind viitorul Ucrainei ...
Rusia doreşte să includă tema reducerii prezenţei trupelor NATO în orice discuţii despre viitorul Ucrainei, a declarat ...