Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, reţinut pentru 72 de ore. A fost ridicat de procurori din sediul Primăriei

Economica.net
25 05. 2017
photo_dorin_chirtoaca_mayor_chisinau_95457500

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost reţinut pentru 72 de ore, joi seară, şi plasat în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), el fiind suspectat de trafic de influenţă în dosarul „parcărilor cu plată”, relatează UNIMEDIA.

În urma audierilor efectuate de procurori şi administrării materialului probator s-a constatat că edilul i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor ce urmau să implementeze proiectul parcărilor în municipiul Chişinău, să semneze contractul cu firma EME PARKLEITSYSTEM GmbH, fără avizul Consiliului municipal, explică Unimedia.

Totodată, contrar legislaţiei în vigoare şi urmărind un scop infracţional, primarul municipiului Chişinău a avizat pozitiv certificatele de urbanism pentru proiectarea lucrărilor, în conformitate cu contractul de parteneriat public-privat dintre Primăria municipiului Chişinău şi nerezidenta EME PARKLEITSYSTEM GmbH. La rândul său, această companie ar fi devenit câştigătoare în urma unor acţiuni concertate dintre responsabili din Primăria capitalei, agenţi economici şi omul de afaceri care gestiona din umbră EME PARKLEITSYSTEM GmbH.

Astfel, pe parcursul anchetei, au fost documentate mai multe întâlniri dintre gestionarul din umbră al companiei câştigătoare şi şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţii a Primăriei – întâlniri în cadrul cărora a fost discutată schema de trucare a licitaţiei, participarea primarului general la urgentarea semnării contractului, dar şi un „bonus” pentru serviciile prestate.

În cadrul audierilor efectuate pe parcursul urmăririi penale, s-a stabilit că, în urma înţelegerii prealabile dintre omul de afaceri şi şeful Direcţiei transport public, ultimul având rolul de intermediar dintre antreprenor şi primar, responsabilul de la Primărie a fost sfătuit să înregistreze o companie off-shore în Cipru, care ulterior a devenit asociat al EME PARKLEITSYSTEM GmbH cu o cotă de 26%.

Potrivit mărturiilor oferite în cadrul anchetei, 26% din veniturile companiei reprezenta tocmai „bonusul” pentru semnarea contractului de parteneriat public privat între compania EME PARKLEITSYSTEM GmbH şi Primăria capitalei. Jumătate din bonus îi revenea primarului, iar restul şefului Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie. După ce compania din Cipru a devenit asociat al EME PARKLEITSYSTEM GmbH, primarul ar fi dat indicaţii pentru deschiderea ofertelor şi iniţierea licitaţiei, iar compania numită a devenit câştigătoare.

De asemenea, la indicaţiile primarului, viceprimarul ar fi semnat contractul, iar ulterior edilul ar fi dat aviz pozitiv pentru începerea lucrărilor de proiectare.

Astfel, prin acţiunile sale, primarul ar fi comis trafic de influenţă, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

În urmă cu o lună, alte şapte persoane au fost reţinute în dosarul parcărilor cu plată. Este vorba despre viceprimarul municipiului Chişinău, şeful Direcţiei transport urban şi căi de comunicaţie, un fost consilier municipal, administratorii a trei companii de parking, dar şi un om de afaceri, suspectat că ar fi gestionat din umbră mai multe companii participante la licitaţie, inclusiv cea câştigătoare. În prezent, o parte dintre învinuiţi se află în arest la domiciliu, iar alţii în izolatorul CNA. Aceştia au furnizat informaţii relevante anchetei, fapt care a condus la identificarea schemei şi beneficiarilor acesteia.

 

 

––––––––––––––––-

Potrivit sursei citate, Dorin Chirtoacă, escortat de procurori, a părăsit Primăria în jurul orei 20.00. Edilul a spus că nu face niciun comentariu, în timp ce liberalii adunaţi pe coridorele instituţiei strigă mesaje de susţinere, scrie News.ro.

Procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA sunt în aceste momente în biroul primarului Dorin Chirtoacă, percheziţiile fiind făcute în dosarul „parcărilor cu plată”, spun sursele Deschide.md.

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) de la Chişinău anunţă, într-un comunicat de presă, că în dosarul în care au avut loc percheziţii la Primăria Chişinău au fost reţinute în total nouă persoane – secretarul Consiliului Municipal Chişinău (CMC), doi consilieri ai CMC şi şase reprezentanţi ai unor agenţi economici, vizaţi în mai multe dosare privind fapte de „corupere pasivă”, trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Cazurile au fost documentate timp de câteva luni, perioadă în care au fost colectate probe video şi audio privind comiterea mai multor abuzuri, printre care oferire şi luare de mită, influenţare a unor decizii ale CMC şi favorizarea unor agenţi economici.

Conform sursei citate, secretarul Consiliului Municipal Chişinău, Valeriu Didencu, este suspectat că ar fi pretins, în repetate rânduri, sume de bani sau bunuri de la reprezentanţii unor agenţi economici şi de la unii consilieri municipali pentru diferite servicii precum: includerea pe ordinea de zi a Consiliului a unor proiecte privind perfectarea unor acte pentru prelungirea termenului de arendă pentru diferite terenuri, pentru includerea pe ordinea de zi a CMC a unor proiecte privind modificarea hotarelor unor loturi, pentru pregătirea setului de documente în vederea cumpărării-vânzării unor terenuri, pentru aprobarea planurilor urbanistice pentru anumite obiecte.

Potrivit CNA, secretarul CMC ar fi pretins şi acceptat diferite sume de bani pentru influenţarea membrilor Consiliului sau altor responsabili din cadrul Primăriei.

„Astăzi, ofiţerii CNA şi procurorii au operat percheziţii la birourile, domiciliile şi în automobilele bănuiţilor. Nouă persoane au fost reţinute în urma acţiunilor de urmărire penală pentru 72 de ore, urmând ca procurorii să decidă ulterior solicitarea arestării preventive”, mai spun procurorii.

Republica Moldova: Procurorii anticorupţie i-au reţinut pe secretarul primăriei şi pe doi consilieri ai Consiliului Municipal din Chişinău

Procurorii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) au desfăşurat joi după-amiază percheziţii la Primăria Chişinău şi l-au reţinut pe secretarul Consiliului Municipal (CMC), Valeriu Didencu. În aceeaşi operaţiune au fost reţinuţi şi doi consilieri din CMC, fiind vorba de Oleg Onişenco şi Ghenadie Dumanschi, transmite Deschide.md

Potrivit presei moldovene, procurororii anticorupţie au descins în Primărie şi au fugit pe coridoare după consilierul Oleg Onişcenco, care era în mijlocul unei şedinţe a Cosiliului Municipal Chişinău.

Jurnaliştii Radio Chişinău susţin că o ambulanţă a intervenit la sediul Primăriei Chişinău pentru Valeriu Didencu.

Această operaţiune are legătură cu ”dosarul parcărilor cu plată”, potrivit unor surse citate de către Deschide.md

În urmă cu o lună, procurorii anticorupţie au reţinut mai multe persoane în dosarul parcărilor, printre care se numără viceprimarul Nistor Grozavu şi un şef de direcţie de la Primăria Chişinău.

Aceştia au fost acuzaţi de trucarea unei licitaţii publice pentru oferirea unui contract unei companii austro-ungare. Respectivul contract presupunerea amenajarea de parcări cu plată în capitala Republicii Moldova.