Primarul Clujului, Sorin Apostu, a fost arestat pentru 29 de zile
Avocatul lui Sorin Apostu, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat că atât el, cât şi primarul municipiului Cluj-Napoca sunt „şocaţi” de decizia de arestare preventivă pentru 29 de zile luată în cazul clientului său motivând că „nu există probe” împotriva lui Apostu, potrivit Mediafax.
„Singura probă a procurorilor este o declaraţie de învinuit, a Astaziei Droniuc, ceea ce spune multe despre acest dosar. Măsura arestării s-a luat din trei motive: atât pentru că există indicii că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, cât şi pentru că ar urma să săvârşească şi alte fapte de aceeaşi natură şi că, de asemenea, ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică”, a spus Mateuţ.
Avocatul a adăugat că a făcut pe loc recurs împotriva deciziei magistraţilor clujeni, care va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Gheorghţă Mateuţ a mai precizat că în acest dosar sunt, în total, şapte persoane învinuite, avocatul adăugând, la solicitarea jurnaliştilor, că printre învinuiţi „nu există alţi politicieni, în afară de Sorin Apostu”.
Avocatul Mateuţ a ţinut să precizeze că clientul său a fost un om liber de la ora 20.50, când a expirat ordonanţa de reţinere, până la emiterea mandatului de arestare preventivă.
„Am solicitat instanţei să constate că domnul primar este liber, dar acesta nu a plecat din sala de judecată”, a spus Mateuţ.
Gheorghiţă Mateuţ a mai spus că atât el, cât şi clientul său îşi „păstrează optimismul, în pofida soluţiei de joi noapte a Curţii de Apel Cluj”.
„Sunt foarte curios cum va motiva judecătorul această decizie, este un caz obişnuit, dar este dificil având în vedere persoanele implicate şi funcţiile acestora. Mă aştept să se facă dreptate, nu mi-am pierdut încrederea în sistem. Ne păstrăm optimismul, eu susţin în continuare că nu există motive şi probe şi ne păstrăm încrederea în justiţie”, a mai spus Mateuţ.
Întrebat de jurnalişti dacă la percheziţia de la domiciliul primarului Sorin Apostu au fost găsite 17 telefoane mobile care ar fi fost folosite la săvârşirea infracţiunilor, Mateuţ a refuzat că comenteze.
Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a mai declarat că şi directorul general al Brantner România, Călin Stoia, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, pentru dare de mită în formă continuată, Mateuţ precizând că şi avocatul acestuia a declarat imediat recurs, care va fi judecat tot de instanţa supremă.
Audierile de la Curtea de Apel Cluj au durat peste şase ore.
Ordonanţa de reţinere a primarului Sorin Apostu a expirat, joi seară, în jurul orei 21.00, în timp ce ordonanţa de reţinere a directorului general al Brantner România, Călin Stoia, expira după miezul nopţii.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, lider al filialei municipale a PDL, a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii anticorupţie.
Miercuri, înainte de emiterea ordonanţei de reţinere pe numele primarului, au avut loc mai multe percheziţii la locuinţa acestuia, la sediul Primăriei, dar şi la cabinetul de avocatură al Monicăi Apostu.
Soţia primarului municipiului Cluj-Napoca, Monica Undina Apostu, este şi ea învinuită în acest dosar, fiind audiată aproximativ cinci ore de către procurorii anticorupţie în cursul după-amiezii de miercuri.