Primarul din Calafat, Mircea Guţă, trimis în judecată pentru luare de mită

Economica.net
18 07. 2014
mircea_guta_95762200

În acelaşi dosar, a fost deferit justiţiei şi administratorul de firme Constantin Coman, acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA remis vineri, în perioada 2008-2011, Mircea Guţă, în calitate de primar al municipiului Calafat şi ordonator principal de credite, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dispus achiziţionarea mai multor bunuri şi materiale din fondurile autorităţii locale, prin procedura achiziţiei directe, de la firmele administrate de Constantin Coman.

Cu aceste ocazii, s-au încălcat dispoziţiile OUG nr.34/ 2006 (privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii), deoarece livrarea s-a făcut pe produse finite iar facturarea s-a realizat pe materiale brute sau componente.

În realizarea acestor acţiuni, Mircea Guţă a fost sprijinit de Constantin Coman, care i-a pus la dispoziţie facturi fiscale, pe elemente componente, în situaţia în care s-au livrat bunuri finite.

Prin aceasta s-au urmărit atât obţinerea unui prag valoric mai mic decât cel prevăzut de lege în materia achiziţiilor publice, ca limită pentru achiziţiile directe, cât şi un preţ supraevaluat raportat la preţurile de piaţă şi cele menţionate în SEAP pentru bunuri similare.

Astfel, s-a cauzat bugetului local al municipiului Calafat un prejudiciu evaluat la 403.041 euro.

La finele anului 2008, Mircea Guţă a pretins şi primit de la Constantin Coman un autoturism Chrysler, pentru a-şi exercita puterea de decizie în interiorul Primăriei Calafat, în scopul derulării, cu încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice, a unor relaţii comerciale între instituţia publică şi societăţile comerciale administrate de Constantin Coman.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând celor doi inculpaţi.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Dolj.