Nicuşor Dan, audiat la DNA în dosarul privind nelegalitatea PUZ Primăverii 1, cel mai scump teren din București tranzacționat după criza din 2008
La începutul lunii, Nicuşor Dan anunţa că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul pentru ‘nelegalitatea flagrantă a PUZ Primăverii 1’, care prevede construirea pe un teren indicat ca spaţiu verde în PUZ Zone Construite Protejate.
„Din hârtii s-a făcut un cadou beneficiarului PUZ-ului de cel puţin 3 milioane euro. Întrebare retorică. Ce credeţi că va face Inspectoratul de Stat în Construcţii? Va constata nelegalitatea PUZ-ului şi va solicita prefectului să îl atace în instanţă? (din păcate, primarul nu are voie să atace hotărârile Consiliului). Sau mă va amenda cu 5.000 lei pentru că nu emit certificatul de urbanism pentru construire?”, scria Nicuşor Dan pe Facebook.
Plângerea penală a fost depusă la DNA împotriva lui Ştefan Călin Dumitraşcu, fost arhitect-şef al Capitalei, iar acuzaţiile sunt de abuz în serviciu. Acesta ar fi emis avizul şi raportul dee specialitate în baza cărora Consiliul General a aprobat PUZ pentru Primăverii nr. 1.
„S-a creat un folos necuvenit proprietarilor de cel puţin 3 milioane de euro, întrucât terenul în suprafaţă de 1.326 de mp a devenit construibil din (practic) neconstruibil, iar valoarea de piaţă a terenurilor construibile în zona menţionată este de cel puţin 2.500 euro/mp”, se arată în sesizare.
Al cui e terenul din Primăverii 1
Hagag a cumpărat terenul respectiv la începutul acestui an de la Practic SA, și pentru care a plătit circa 6.000 de euro/mp, devenind astfel cel mai scump teren din București tranzacționat după criza din 2008, al cărui a fost făcut public.
Devoltatorul a anunțat aici o investește peste 20 de milioane de euro într-o clădire rezidențială cu 18 apartamente de lux, iar terenul este deja împrejmuit cu bannerele Hagag.