Primarul general Sorin Oprescu a convocat comandamentul de iarnă

Economica.net
23 01. 2014
oprescu_50315700_17804900_01834100

Edilul şef le-a cerut operatorilor de salubrizare din toate sectoarele capitalei să acţioneze cu prioritate în eliminarea depozitelor necontrolate de deşeuri, să cureţe grătarele şi gurile de canal şi să îşi verifice parcul auto, utilajele de
deszăpezire, precum şi stocurile de materiale antiderapante, informează un comunicat transmis de PMB.

Potrivit sursei citate, operatorii de salubrizare au obligaţia, în cazul în care se înregistrează căderi de zăpadă, să degajeze intrările în şcoli, grădiniţe, spitale şi instituţii de interes public şi, dacă este necesar, să aplice tratamente cu materiale antiderapante pe toate arterele principale şi secundare, cu prioritate în rampe, pante şi poduri.

De asemenea, edilul şef le-a solicitat reprezentanţilor Administraţiei Străzilor să semnalizeze lucrările în desfăşurare, să verifice semafoarele şi să accelereze finalizarea lucrărilor în curs, astfel încât să existe cât mai puţine şantiere în
lucru.

Totodată, RADET are obligaţia să verifice toate punctele termice pentru a preveni apariţia unor eventuale avarii care ar putea afecta furnizarea agentului termic către bucureşteni, precizează PMB.

Sorin Oprescu le-a cerut reprezentanţilor RATB să verifice utilajele de degajare a liniilor de tramvai şi să-şi pregătească stocurile de materiale antiderapante, astfel încât să poată curăţa în timp cât mai scurt staţiile şi refugiile.

Nu în ultimul rând, primarul general le-a solicitat reprezentanţilor ALPAB ca, în cazul in care ninge, intrările
şi aleile din parcuri să fie degajate.

PMB precizează că Direcţia de Asistenţă Socială are pregătite adăposturile sociale pentru găzduirea oamenilor străzii, are asigurat stocul de pături, haine şi încălţăminte pentru aceştia şi sunt pregătite unităţile mobile care vor oferi ceai şi mâncare caldă celor fără adăpost, atunci când vremea va fi deosebit de rece.

Conform raportării operatorilor de salubrizare din toate sectoarele capitalei, sunt 455 de utilaje pregătite şi un total de materiale antiderapante de 20.621 tone de clorură de sodiu, 4.673 tone de alte materiale (clorură de calciu şi eco-taw) şi 75 de tone de nisip.

La şedinţa comandamentului de iarnă au participat reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei Capitalei, ai operatorilor de salubrizare, precum şi reprezentanţi ai RATB, RADET, ApaNova, Enel, ALPAB, Administraţia Străzilor, DGASMB, Administraţia Spitalelor, Poliţia Locală, Luxten etc.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o informare meteo referitoare la ninsori viscolite şi răcire accentuată a vremii începând de vineri seara şi până duminică la prânz. Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 ianuarie ora 18,00 – 26 ianuarie ora 12,00 va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei în Banat, în sudul Dobrogei, iar la începutul intervalului şi în sudul Olteniei. Vremea se va răci, mai ales în estul şi sud-estul ţării, unde va deveni geroasă în cursul nopţilor şi dimineţilor.