Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş a fost reţinut de DNA

Economica.net
26 04. 2016
catalin_chereches_la_generic_principal_04460100

El va fi prezentat miercuri Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA postat pe site-ul instituţiei, în 2014, Cătălin Cherecheş, în calitate de primar, i-a propus unei persoane, denunţător în cauză, să ocupe o funcţie de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), propunere cu care aceasta a fost de acord.

‘În continuare, inculpatul Cherecheş i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât şi pentru continuarea în bune condiţii a activităţii clubului, cu condiţia ca o parte din banii primiţi de club să-i fie remişi edilului. Astfel, în baza înţelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, Cherecheş a pretins şi a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar’, susţin procurorii.

DNA precizează că, în perioada imediat următoare, Cătălin Cherecheş, pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Marea susţinerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunţătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială.

‘În 14 aprilie 2016, pentru o altă tranşă de bani, în acelaşi cuantum, edilul i-a solicitat denunţătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului. În legătură cu remiterea sumei de bani pretinse, la 22 aprilie 2016, Cherecheş i-a transmis denunţătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat. În acelaşi context, la 26 aprilie 2016, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra inculpatului Cherecheş fiind găsită suma de 30.000 lei’, au mai reţinut anchetatorii.