Primarul orașului rusesc Krasnodar a fost numit în fruntea administrației regiunii ucrainene Harkov

19 08. 2022
ucraina harkov 4657

Andrei Alekseienko a demisionat joi din funcţia de primar al localităţii Krasnodar, al 16-lea cel mai mare oraş al Rusiei. El va conduce de acum înainte ”consiliul de miniştri” numit de Rusia în provincia ucraineană Harkov.

Această provincie, parţial ocupată de trupele ruse în urma invaziei începute în februarie, înconjoară al doilea cel mai mare oraş al Ucrainei, capitala sa omonimă Harkov, şi se află la nord de provinciile Doneţk şi Lugansk asupra cărora este axată în prezent ofensiva militară rusă şi unde separatiştii proruşi au proclamat independenţa acestora.

Oficiali ruşi au declarat anterior că aceste zone ocupate nu vor mai reveni niciodată sub controlul Kievului şi referendumuri pentru alipirea lor la Rusia ar putea fi organizate acolo în toamnă. Ucraina a promis în schimb că va împiedica desfăşurarea acestor ”pseudo-referendumuri”.

Trupele ruse controlează în prezent mai puţin de jumătate din regiunea Harkov. Confruntată cu rezistenţa îndârjită a armatei ucrainene, armata rusă a renunţat în luna mai la tentativa de a lansa un asalt asupra oraşului Harkov, dar continuă să-l bombardeze cu artileria de pe poziţii din exteriorul zonei sale periferice.