Primarul Timişoarei a anunţat că a fost semnat un contract de furnizare a gazului către Colterm, pentru trei zile

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, joi după-amiaza, că a fost găsit un furnizor temporar de gaz care a semnat un contract până la data de 1 noiembrie, astfel că societatea Colterm va începe "cât de repede se poate" furnizarea căldurii şi a apei calde la temperaturi minimale, celor peste 53.000 de abonaţi, persoane fizice şi spitale din Timişoara, scrie Agerpres.
AGERPRES - joi, 28 oct. 2021, 19:09
Primarul Timişoarei a anunţat că a fost semnat un contract de furnizare a gazului către Colterm, pentru trei zile

„Din motive tehnice, va dura câteva ore până când acest lucru se va simţi în calorifere. (…). Din păcate, aceasta este doar o soluţie temporară. Noul furnizor a acceptat să semneze acest contract doar până luni, 1 noiembrie, ora 7,00, iar deoarece cantitatea de gaz este limitată, sistemul va funcţiona doar la un nivel minim. Consiliul Local a alocat Colterm săptămâna aceasta încă 8.300.000 de lei pe lângă cei 142.000.000 de lei pe care i-am dat deja anul acesta, o sumă record”, a transmis Dominic Fritz, într-un comunicat remis presei.

El reiterează faptul că explozia preţului la gaz la cote fără precedent în istorie a adus companiile de termoficare în România, oricum cu probleme uriaşe, într-o situaţie de pericol real. Tot bugetul local nu mai este suficient sa acopere aceste preţuri.

„Ieri s-a votat în Parlament o lege care va acoperi 50% din creşterea preţului la gaz pentru CET-uri prin subvenţii de stat, un element important de soluţie. După mai multe săptămâni de discuţii şi negocieri cu toţi marii furnizori de gaz şi câteva companii mai mici din România, constat că dezorientarea din piaţa de gaz este enormă şi de abia începem să realizăm magnitudinea crizei energetice în România”, menţionează Fritz.

Edilul mai afirmă că în zilele acestea vor continua demersurile pe lângă Guvernul României, Parlament, Comisia Europeană, „împreună cu toţi care au fost în aceste zile de partea Timişoarei, cu toţi cei care ne-au sprijinit să traversăm această criză”, astfel încât Timişoara şi celelalte oraşe cu termoficare publică să aibă furnizori şi resursele necesare pentru a nu transforma această criză energetică într-una umanitară.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...