Primăvara românească – să fim serioși

23 01. 2012

Am fost aseară în Piață. A fost foarte frumos. Chiar mă uitam după cine taie bilete la intrare, că așa știu că se face la circ. Tineretul român? Moarte capitalismului, ne omoară ratele și ne doare spatele, Cium Palak Kenobi – simt o tulburare în forță, Chuck Norris. Cine sare la schimbare, libertate, libertate. Să țipi „libertate” în timp ce urli că președintele tău „e un bulangiu”. Apoi hai să mergem în club la Control, să discutăm ce putem să facem CONCRET.

 

Am citit în ultimele zile tone de maculatură pe tema protestelor. Am văzut literal mii de poze și opinii. Din toate reiese, pe un ton jucăuș, că “e bine că suntem în stradă, asta contează“. Că orice ar fi, tot e bine.

Eu îndrăznesc să spun altceva – atenție, Costi. Dacă ieși în stradă, urli, dai cu pietre și bați din picioare, te culci, iar mâine dimineață lucrurile sunt la fel ca ieri, ar fi fost la fel de util să urli în pădure. Serios. Nu zic că nu e un exercițiu de democrație. Zic doar că puteai să faci asta și în pădure, ca să nu blochezi traficul. Discuția trebuie să treacă din stadiul de “vrem să fie bine și să nu mai plătim ratele băncii” în stadiul de „hai să ne organizăm, frumușel, și să fim coerenți. Ce schimbăm astăzi?” Hai să ne gândim ce vrem să schimbăm, că până una-alta, singurii care par să știe ce vor să schimbe sunt tinerii ăia doi cu „Legalizați Marijuana”, pe care era să-i linșeze pensionarii.

Înțeleg că suntem un popor foarte naiv, încă, și înțeleg că n-am avut democrație până acum și învățăm din mers. De fapt, ce vreau să spun aici, e adresat formatorilor de opinie: în loc să cheltuiți energie pe texte în care constatați că românii sunt în stradă și sunt nemulțumiți, încercați să-i învățați ce să ceară. Nu chestii gen “demnitate, libertate și să naționalizăm băncile, să nu mai plătim creditele înapoi”. Ci chestii concrete și folositoare pe termen lung. Pentru copiii noștri, măcar. Gândiți-vă că dacă ne apucăm acum serios de treabă, ne trebuie vreo 20 de ani să scoatem puțin la lumină mizeria asta de sistem. Dacă ne apucăm acum, ziceam. Că nu prea dăm semne.

Învățați-i să ceară, spre exemplu, depolitizarea Justiției. Știți de ce? Nu mă pricep la lucrurile astea, recunosc. Dar încerc să mă gândesc logic. Am o nemulțumire și vreau să urlu în stradă, că e democrație. Vine Poliția și-mi dă amendă, că ea servește un minister care servește guvernul Boc, care servește un dictator. Mă organizez și ies în stradă – vine Jandarmeria și-mi rupe oasele fără motiv, că servește un minister care apără puterea impotriva căreia urlu. Mă duc cu capul spart și spinarea umflată să-mi cer drepturile în justiție – ghici? Ghici cine numește șefii judecătorilor? Ghici, au judecătorii vreun fel de răspundere dacă te abuzează?

Toată chestia asta e un capac pus pe populație, ca să poată fierbe mocnit, în voia ei, dar înăuntrul sistemului. Cum spunea bancul, râdem, glumim, dar nu părăsim incinta. Avem poliție, poliție comunitară, jandarmerie, spp, spir, dias, antitero, armată. Toate conduse politic. De ce? De ce nu e poliția sub Primărie, ca în orice țară civilizată? De ce nu ne alegem judecătorii supremi, ca în orice țară civilizată?

Chiar dacă scriu pe Economic, n-am intrat în tema economie. De ce? Păi dacă suntem la nivelul lui „naționalizare”, un cuvânt care mie, personal, îmi ridică părul pe ceafă, înseamnă că n-are rost. Înseamnă că suntem încă într-un stadiu cretacic al înțelegerii lucrurilor din jur. Între “să naționalizăm”, adică să facem un stat cu putere absolută asupra a orice, și “jos toată lumea, toți politicienii și instituțiile sunt niște mizerii”, există o ruptură schizoidă de mari proporții.

Ca să închei poliloghia asta, hai să ne organizăm. Vreau să văd asociații de consumatori care să pedepsească orice comerciant nesimțit cu un simplu e-mail: nu mai cumpărați de la ăla. Vreau să văd sindicate serioase, nu glumele proaste din ultimii 20 de ani, pe modelul liderul sindical e șpăguit de patronat și-și împilează colegii, sau devine un fel de Jimmy Hoffa. Vreau să văd asociații de studenți care se adună nu în club, ci oriunde în altă parte, să pună țara la cale. Vreau să văd mici agricultori asociați, care trăiesc din pâmânt, nu din ajutor de șomaj și pensie pe caz de boală.

Îmi place până acum. Mă bucur că oamenii ies în continuare, în pofida tăcerii nesimțite a puterii și a frigului mușcător. Acolo, în Piață, îmi place în România. Dar să avem grijă: suntem 18 milioane de români cu drept de vot. Adică peste 18 ani. Dintre noi, lucrează, oficial, ceva peste 4 milioane. Să avem grijă ce ne dorim și pentru ce ieșim în Piață. Putem să ne și întâlnim la o cafea, să facem bancuri. Dar să ne asumăm rezultatele.

Mai am un sfat, dacă-mi este permis. Mă uitam aseara în Piață: oamenii erau blazați, le era rușine să strige. Se uitau de la unul la altul, făceau glumițe, afișau pancarte cu bancuri și rime. Aveți grijă: în general un om este luat în serios în măsura în care se ia singur. Vrei să urli “Să vină Chuck Norris”? Așteaptă-te la același tip de răspuns din partea nesimțiților din cauza cărora ai ieșit în Piață. Printre atâtea glumițe, mi-a fost și jenă să țin la piept mesajul cu “Depolitizați Justiția”. Vă rog frumos, hai să fim serioși. Măcar de data asta.