Prime Kapital inagurează pe 30 noiembrie primul centru comercial din Bârlad

24 11. 2021
Randare Bârlad Value Centre

Bârlad Value Centre va găzdui o vastă selecție de magazine, menite să satisfacă toate categoriile de vârstă și interese, pe o suprafață totală de aproximativ 20.000 mp. În plus, centrul comercial include primul hypermarket Carrefour din județul Vaslui, o zonă de servicii, o zonă de fashion, cafenele cu terase exterioare și un food court modern pentru.

Bârlad Value Centre va fi punctul de atracție din oraș atât ca destinație de cumpărături, cât și ca locație de petrecere a timpului liber. Noul centru comercial va deservi orașul Bârlad și localitățile limitrofe și va crea astfel peste 600 de noi locuri de muncă.

Începând cu 30 Noiembrie, bârlădenii sunt întâmpinați cu o selecție de branduri internaționale și naționale precum: Carrefour Hypermarket, Hervis, Sinsay, C&A, Jysk, Noriel, Takko, Sportisimo, New Yorker, CCC, Pepco, Deichmann, Flanco, KFC, Spartan, Mesopotamia, Agroland și multe altele.

Prime Kapital a luat toate măsurile de protecție și prevenire a răspândirii COVID-19, astfel încât la Bârlad Value Centre siguranța vizitatorilor, angajaților și personalului auxiliar să primeze.

Despre Prime Kapital

Prime Kapital este un dezvoltator, investitor și operator imobiliar, activ în Europa Centrală și de Est. Fondatorii afacerii activează în piața imobiliară din România și din regiune de mai bine de un deceniu. Prime Kapital are o prezență amplă pe piața din România și este integrat pe verticală, având o echipă de peste 200 de specialiști în domeniul imobiliar, ce îmbină competențe multi-disciplinare și acoperă întregul lanț valoric, specific dezvoltărilor imobiliare, de la achiziția, designul și construcția proiectelor, la închirierea, vânzarea și administrarea proprietăților.