Primele 1.400 cereri de rambursare din cadrul POSDRU vor fi plătite din buget de săptămâna viitoare

Aproximativ 1.400 de cereri de rambursare din cadrul POSDRU, care au fost deja verificate conform instrucţiunii convenite cu Comisia Europeană, vor fi plătite începând cu săptămâna viitoare din fonduri de la buget, a anunţat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu
Economica.net - mie, 26 sept. 2012, 16:07
Primele 1.400 cereri de rambursare din cadrul POSDRU vor fi plătite din buget de săptămâna viitoare

Un număr de 1.400 de cereri de rambursare pe proiectele POSDRU vor intra în plată începând de săptămâna viitoare, fondurile de care dispun autorităţile în acest moment ridicându-se la 390 milioane de lei, a declarat miercuri ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu, la finalul şedinţei extraordinare a Consiliului National Tripartit pentru Dialog Social, care a avut loc la sediul Guvernului.

„Cele 1.400 de cereri de rambursare pe proiectele POSDRU, care au fost verificate deja conform criteriilor Instrucţiunii nr. 61, vor fi plătite beneficiarilor începând de săptămâna viitoare. Fondurile pe care le avem la dispoziţie în acest moment sunt de 390 milioane lei, suma acoperind fără probleme achitarea celor 1.400 de cereri de rambursare. Pe măsură ce vor fi verificate pe Instrucţiunea 61, vor intra în plată şi alte cereri de rambursare. Sperăm ca prin aceste măsuri să nu mai avem probleme la un eventual audit al Comisiei Europene”, a afirmat Mariana Câmpeanu.

Potrivit acesteia, principala problemă a României în ultima perioadă a fost reprezentată de faptul că nu au fost accesate fondurile europene.
„Problema numărul 1 a României este că nu am accesat bani europeni, toate proiectele şi axele fiind în pericol de a fi suspendate. Tocmai de aceea, chiar de la începutul guvernării, dl. prim-ministru Victor Ponta s-a angajat că va face tot ce este posibil pentru ca aceste fonduri să fie salvate, având în vedere că ne aflăm în faza de presuspendare a fondurilor derulate de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Măsurile pe care le-am luat s-au concentrat pe creşterea ratei încasărilor şi pe pregătirea perioadei 2014-2020. Plăţile pentru cofinanţare au fost deja deblocate, iar plata TVA este la zi”, a mai spus Mariana Câmpeanu.

Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, a arătat, la începutul acestei săptămâni, la Bruxelles, că există speranţe absolut reale că România va putea evita până la finalul acestui an suspendarea Programului Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) şi va finaliza în decembrie toate acele soluţii necesare a fi implementate astfel încât să se poată relua transmiterea cererilor de rambursare către Comisia Europeană în aceeaşi lună.

Potrivit ministrului citat, corecţiile financiare aplicate României pentru deficienţele din cinci programe operaţionale s-ar putea ridica la câteva sute de milioane de euro, dintre care cele pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) sunt estimate la 75 de milioane de euro. În prezent, POSDRU, gestionat de Ministerul Muncii, se află în procedură de pre-suspendare.

Finanţarea totală alocată prin Programul Operaţional Sectorial ‘Dezvoltarea Resurselor Umane’ pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013 este de aproximativ 4,25 miliarde euro, din care contribuţia UE este de 3,47 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...